Care este poezia scrisă de Mihai Eminescu cu o oră înainte să moară? Poetului i s-au descoperit versurile scrise în carnetul din buzunarul halatului său, după moarte. Poezia a fost publicată de Ilie Ighel Deleanu în revista „Fântâna Blanduziei”, în numărul din 23 iulie 1889, însă această nu avea un titlu și a fost numită „Stele-n cer”, după primul vers. Mihai Eminescu a murit pe 15 iunie 1889, la doar 39 de ani, în jurul orei 4 dimineața.
Eminescu s-a născut pe 15 ianuarie 1850 și s-a stins pe 15 iunie 1889, după o mare suferință. El s-a stins în Casa de Sănătate a medicului Alexandru Șuțu, iar cauza morții a fost în mod oficial sifilisul, boală de care poetul ar fi suferit în ultimii șase ani de viață.
Citeşte şi: Vizita premierulul belgian paralizează traficul din Chişinău – Stiripesurse.md
În sportul autopsiei poetului nu apar leziunile cerebrale specifice sifilisul, a spus academicianul Victor Voicu, farmacolog și toxicolog.
Experții pe care Academia Română i-a reunit spun că Eminescu a avut ateroscleroză precoce și era bipolar. Pentru că a primit tratamentul greșit și nu a renunțat la vicii, acesta a decedat prematur. Totodată este posibil, conform spuselor experților, ca acesta să fi murit din cauza unui infarct.
Ultima dorință a poetului a fost un pahar cu lapte, pe care l-a și primit.
Au apărut ulterior, de la moartea sa, tot felul de speculații pe subiect, inclusiv aceea a unei arme. O altă suspiciune a fost că moartea poetului a survenit după o infecție la o rană de la nivelul capului, o tăietură.
Specialiștii au mai vorbit și despre un caz de malpraxis, după câteva cercetări și în urma unor descoperiri din domeniul neurologiei și psihiatriei, care au arătat că poetul a murit după un stop-cardio-respirator provocat de o intoxicație cu mercur. Moartea poetului rămâne învăluită în mister până astăzi, însă poeziile sale rămân la fel de vii.
Poezia scrisă de Eminescu cu o oră înainte să moară
Înainte să moară, Eminescu a scris o poezie fără titlul. Aceasta a fost ulterior publicată și intitulată după primul vers.
Iată poezia:
„Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.
După un semn
Clătind catargele
Tremură largile
Vase de lemn;
Niște cetăți
Veghind întinsele
Si necuprinsele
Singurătăți.
Orice noroc
Și-întinde-aripile
Gonit de clipele
Stării pe loc.
Până ce mor,
Pleacă-te îngere
La trista-mi plângere
Plină de-amor.
Nu e păcat?
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?”.