Ultima zi a unei campanii ieşite din comun înaintea primului tur al prezidenţialelor din Franţa

Publicat:

Vineri la miezul nopţii ia sfârşit în Franţa campania pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, candidaţii profitând de ultimele ore pentru promovare online, acţiuni pe teren, reuniuni, în speranţa de a-i convinge pe indecişi şi pe potenţiali absenteişti, notează AFP, potrivit agerpres.

Până joi după-amiază, 69% din cele 47,9 milioane de plicuri electorale conţinând promisiunile celor 12 candidaţi fuseseră distribuite în cutiile de scrisori ale alegătorilor, potrivit Ministerului de Interne.


Citeşte şi: UE propune 500 de milioane de euro în plus pentru a finanţa arme pentru Ucraina – Black News

În Guadelupa, Guyana, Martinica, Saint-Barthélemy, Saint-Martin, Saint-Pierre-et-Miquelon şi în Polinezia franceză, unde scrutinul a fost devansat pentru sâmbătă, campania s-a încheiat joi la miezul nopţii.

Primele proiecţii ale rezultatelor vor fi date publicităţii după închiderea urnelor, duminică la 18.00 GMT.

Scrutinul de duminică pune capăt unei campanii ieşite din comun pentru a Cincea Republică Franceză, instaurată în 1958: îngheţată de criza COVID-19 şi ‘fagocitată’ de războiul din Ucraina.

Alimentând creşterea preţurilor la energie şi alimente, conflictul a evidenţiat de asemenea nevoia urgentă de a le oferi francezilor răspunsuri în ce priveşte puterea de cumpărare, principala lor preocupare.

În acest context, intenţiile de vot măsurate de sondaje prefigurează un scenariu identic celui din 2017, cu preşedintele actual Emmanuel Macron (La République en marche, LREM) şi candidata de extremă dreaptă Marine Le Pen (Rassemblement national, RN) calificaţi în turul al doilea, cu victoria lui Macron la final.

Este însă acest rezultat garantat? În cazul unui tur secund Macron/Le Pen, ‘frontul republican’ pentru a-i bara calea candidatei RN s-ar putea fisura în condiţiile în care în ultimii cinci ani s-a creat un curent ‘antimacronist’ în opinia publică.

Marine Le Pen, care a lucrat pentru a-şi corecta imaginea, chiar dacă proiectul său rămâne ‘radical’ în ce priveşte migraţia şi instituţiile, a urcat cu două puncte în ultima săptămână, ajungând la 22% din intenţiile de vot, în timp ce scorul lui Macron a scăzut cu două puncte până la 26%, conform celui mai recent barometru OpinionWay-Kéa Partners de joi.

Ecartul se reduce şi în turul al doilea, pe care Emmanuel Macron l-ar câştiga totuşi în faţa Marinei Le Pen cu 53-47% (55-45% acum o săptămână).

Într-un miting de campanie la Perpignan (sud) joi seara, Marine Le Pen l-a atacat pe Emmanuel Macron şi a afirmat că ‘alternativa este simplă: va fi fie dizolvarea într-o mare magmă mondială via o Uniune Europeană care este preludiul ei, fie afirmarea Naţiunii’ ca ‘spaţiul cel mai protector pentru ai noştri’.

La rândul său, preşedintele-candidat susţine în cotidianul Le Parisien de vineri că ‘elementele fundamentale’ ale candidatei RN ‘nu s-au schimbat: este un program rasist, care vizează să divizeze societatea şi de o mare brutalitate’. ‘Marine Le Pen are un program social mincinos, pentru că nu ea îl finanţează’, a adăugat el.

Citește și: Patru soldaţi americani răniţi în nord-estul Siriei – Black News

Al treilea în intenţiile de vot, cu aproximativ 16%, Jean-Luc Mélenchon, candidatul stângii radicale La France insoumise (LFI), speră să poată produce o surpriză, susţinând necesitatea unui ‘vot util’ care l-ar ajuta să ajungă în turul secund.

Nivelul de absenteism, care ar putea atinge sau chiar depăşi recordul de 28,4% din 2002 (22,2% în 2017), se anunţă a fi una din cheile scrutinului.

Pe lista candidaţilor se mai află, printre alţii, Valérie Pécresse (Republicanii), umăr la umăr la circa 9% cu candidatul de extremă dreaptă Eric Zemmour, ecologistul Yannick Jadot (5%), comunistul Fabien Roussel (5%), Nicolas Dupont-Aignan (Debout la France, 2%), Philippe Poutou (NPA), Nathalie Arthaud (Lupta muncitorească, LO), ambii creditaţi cu câte un procent.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.