X

Ultima zi de alegeri pentru Parlamentul European

Europeni din 28 de state membre în Blocul comunitar au votat sau urmează să voteze duminică în alegerile pentru Parlamentul European, într-un moment care ar putea redefini puterea la Bruxelles, relatează site-ul postului CNBC, potrivit mediafax.

Alegerile pentru Parlamentul european reprezintă al doilea cel mai mare exercițiu democratic din întreaga lume. Cu toate acestea, una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă este prezența alegătorilor la urne, al căror număr a scăzut încă din 1979, când au avut loc pentru prima oară alegeri la nivel UE.

Citește și : Analiză Financial Times – Uniunea Europeana se confruntă cu tendinţe autoritariste

Votul de anul acesta este special în primul rând din cauza creșterii popularității partidelor naționaliste și eurosceptice. Sondajale, efectuate înaintea deschiderii urnelor de joi, au arătat că acestea ar putea obține până la 30% din locurile in Parlamentul European.

Primele proiecții sunt așteptate la 22.15 ora Londrei. Acestea vor include rezultate oficiale din nouă state membre și parțiale din 13 state.

Alegerile de anul acesta urmează să clarifice perspectiva europenilor asupra Uniunii Europene și reprezintă, de asemenea, un test pentru guvernele naționale.

În Franța, Mișcarea Națională, formațiunea de extremă-dreapta condusă de Marine Le Pen, și En March, partidul fondat de președintele Emmanuel Macron, sunt preferate în locul partidele tradiționale în preferințele votanților, arată ultimele sondaje.

În ceea ce privește Italia, Uniunea Europeană este atentă la cât suport va primi coaliția aflată la guvernare

Cu toate acestea, formațiunile politice pro-UE au obținut, potrivit sondajelor, peste 50% din voturi în Olanda. Pe primul loc se clasează Partidul Muncii, condus de Frans Timmermans.

Citește și : Dominic Raab, candidat la functia de prim-ministru britanic

Alte sondaje, efectuate în Irlanda, au arăta că Partidul Verde a ieșit în evidență. Îngrijorările apărute în Blocul comunitar, privind schimbările climatice, i-ar putea ajuta pe aceștia și ar putea duce la reglementări mai stricte pentru industrii.

Marea Britanie a organizat alegeri încă de joi, însă deocamdată nu există exit-poll-uri. Potrivit ultimelor sondaje, partidul Brexit, al politicianului Nigel Farage, ar putea obține cele mai multe voturi.

Rezultatele din toate cele 28 de state membre UE vor fi anunțate duminică seara la ora 23:00, ora Bruxellesului (24:00, ora României), după închiderea urnelor.

Tags: alegeribrexitbruxellesEmmanuel Macronfrantairlandamarea britanieMarine Le PenParlamentul European
Categorii: Diaspora