StiripesurseSocialUltima zi de depunere a cererilor pentru compensațiile la energie: peste...

Ultima zi de depunere a cererilor pentru compensațiile la energie: peste 770 de mii de solicitări înregistrate până la prânz

Publicat:

Astăzi, 28 noiembrie, este ultima zi în care cetățenii se pot înregistra pentru a primi compensații la energie pentru sezonul rece 2025–2026. Până la miezul zilei, au fost depuse 773 931 de cereri, potrivit datelor prezentate de autorități, transmite IPN. În următoarea perioadă, instituțiile responsabile vor verifica informațiile pentru a stabili valoarea compensației aferente fiecărui solicitant.

Cei care nu reușesc să depună cererea până la sfârșitul zilei vor putea să o facă ulterior, însă nu vor beneficia de compensație pentru luna noiembrie. Începând din decembrie, termenul-limită de înregistrare va fi data de 25 a fiecărei luni, iar ajutorul va fi acordat doar din luna în care a fost depusă solicitarea.

Compensațiile sunt oferite pentru întreg sezonul rece, noiembrie–martie, prin Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, finanțat din bugetul de stat și din contribuțiile statelor membre ale Uniunii Europene. Sprijinul poate fi acordat pentru orice sursă de încălzire: gaze naturale, energie termică, energie electrică sau combustibili solizi.

Procesul de acordare a ajutorului se bazează pe sistemul informațional „Vulnerabilitatea energetică”, care evaluează eligibilitatea gospodăriilor în funcție de venituri, numărul membrilor familiei, situația socială și tipul de sursă de încălzire utilizată.

Cererile pot fi depuse online, pe platforma compensatii.gov.md, sau fizic, prin intermediul asistentului social ori al specialistului de la Centrul unificat de prestare a serviciilor publice.


Citeşte şi:  Şeful Agenţiei naţionale pentru energie din China este cercetat pentru corupţie

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Italia: O grevă a jurnaliștilor perturbă puternic mass-media

O mare parte din presa italiană a fost paralizată vineri de o grevă a jurnaliștilor, care cer renegocierea contractului lor colectiv de muncă, ce...

Autoritățile analizează impozitarea coletelor TEMU sub 150 de euro

Autoritățile de la Chișinău examinează posibilitatea introducerii unor taxe pentru coletele comandate de pe TEMU sau alte platforme online similare, cu o valoare declarată...

Italia introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru „femicid”. Este prima țară europeană cu o astfel de lege

Parlamentul Italiei a adoptat o lege care introduce în codul penal infracțiunea de „femicid”, pedepsită cu închisoare pe viață. Italia devine astfel prima țară...

Consiliul municipal Chișinău majorează bugetul provizoriu pentru 2025 cu peste 263 de milioane de lei

Consiliul municipal Chișinău a aprobat ajustarea bugetului provizoriu pentru anul 2025, în urma modificării indicatorilor bugetului de stat. Proiectul a fost votat de consilierii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.