X

Ultimul anunț al Teheranului pune pe jar Uniunea Europeană

Uniunea Europeană (UE) s-a declarat marţi “foarte îngrijorată” după ce Iranul a anunţat reluarea activităţilor sale îngheţate de îmbogăţire a uraniului şi a estimat ca fiind “din ce în ce mai dificil” să fie susţinut acordul asupra programului nuclear iranian, încheiat în 2015, informează AFP, potrivit agerpres.

“Suntem foarte îngrijoraţi de anunţul preşedintelui (iranian) Hassan Rouhani care revine asupra angajamentelor asumate de Teheran. Îndemnăm Iranul să nu ia noi măsuri care ar submina şi mai mult acordul asupra programului nuclear, care devine din ce în ce mai dificil de apărat”, a declarat Maja Kocijancic, purtătoarea de cuvânt a şefei diplomaţiei europene Federica Mogherini.

Citeşte şi: Turcia a arestat-o pe sora lui Abu Bakr al-Baghdadi

Iranul a anunţat marţi că vrea să-şi reia activităţile de îmbogăţire a uraniului la uzina sa din Fordo (la circa 180 de km sud de Teheran), activităţi ce erau îngheţate în conformitate cu acordul de la Viena asupra programului nuclear iranian, încheiat în 2015. Aceasta este o etapă suplimentară în reducerea angajamentelor iraniene, ca ripostă la retragerea SUA, un an mai devreme, din acest acord.

“UE îşi va fonda evaluarea pe baza raportului Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), singura instanţă abilitată să verifice respectarea angajamentelor sale de către Iran”, a spus Maja Kocijancic. “Însă dna Mogherini a avertizat că este din ce în ce mai dificil să fie apărat şi menţinut acordul. Am spus foarte clar că dorinţa noastră de a ne pune în aplicare angajamentul depinde de respectarea angajamentelor sale de către Iran”, a subliniat ea.

“Vom continua să îndemnăm Iranul să oprească fără întârziere măsurile luate prin încălcarea angajamentelor sale şi să se abţină de la orice măsură care ar putea compromite acordul”, a adăugat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei europene.

Republica islamică produce în prezent uraniu îmbogăţit la un nivel superior limitei de 3,67% prevăzute prin acord şi nu o mai respectă pe cea de 300 kg impusă pentru stocurile sale de uraniu slab îmbogăţit. Prin acordul din iulie 2015, Iranul a acceptat să-şi reducă drastic activităţile nucleare, pentru a le garanta caracterul exclusiv civil, în schimbul ridicării parţiale a sancţiunilor internaţionale care îi sufocă economia.

Citeşte şi: ATENTAT la adresa lui Evo Morales? Elicopterul său a aterizat de urgenţă!

Retragerea unilaterală a SUA din acord în mai 2018 şi restabilirea sancţiunilor americane privează însă Iranul de beneficiile economice scontate în urma acordului.

Republica islamică dă asigurări că rămâne ataşată menţinerii acordului şi se declară pregătită să revină la aplicarea integrală a angajamentelor sale de îndată ce celelalte părţi le vor respecta pe ale lor, luând măsuri concrete pentru a răspunde cererilor sale, mai ales în ce priveşte permisiunea de a exporta petrol.

Tags: Agentia Internationala pentru Energia Atomica (AIEA)Federica MogheriniFordoHassan RouhaniIranMaja KocijancicteheranUniunea Europeană (UE)uraniu imbogatit
Categorii: DiasporaSinteze