Ultimul cutremur din Puerto Rico a provocat un tsunami

Publicat:

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea revizuită la 6,5, produs marţi dimineaţă în sudul Puerto Rico, a declanşat un tsunami de mici dimensiuni, însă nu s-a soldat victime sau pagube materiale semnificative, informează Reuters, potrivit agerpres.

Seismul a fost cel mai puternic dintr-o serie de mişcări telurice produse în această regiune în ultimele două săptămâni.


Citește și: Scrisoarea americană de retragere din Irak este autentică, dar a fost trimisă din greșeală

Cutremurul s-a produs la ora locală 4:24 (8:24 GMT), iar epicentrul său a fost stabilit la o adâncime de circa 10 kilometri şi la o distanţă de 5 kilometri sud de localitatea Tallaboa, în apropiere de oraşul Ponce, situat pe coasta sudică a Puerto Rico, conform Institutului de Geofizică al Statelor Unite (USGS).

Centrul de Avertizare pentru Tsunami din Pacific a anunţat că a consemnat un tsunami de circa 0,02 metri. ”Persoanele aflate în regiunile de-a lungul coastei din apropiere de cutremur ar trebui să rămână atente şi precaute, altfel nu se impune nicio acţiune”, a indicat centrul care a anunţat iniţial că ”nu există o ameninţare semnificativă de tsunami” în regiune.

”A fost foarte puternic. Am auzit vibraţiile peste tot”, a declarat pe site-ul Centrului Seismologic Euro-Mediteranean un martor aflat la 14 kilometri de epicentru. Un alt martor, din Caimital, la o distanţă de 67 kilometri, a precizat că seismul a durat circa 30 de secunde.

Citește și: CUTREMUR puternic în Indonezia

Autoritatea pentru Energie Electrică din Puerto Rico (PREPA) a întrerupt distribuţia energiei electrice din motive de siguranţă şi a anunţat pe Twitter că furnizarea va fi reluată imediat ce acest lucru va fi posibil.

Un cutremur cu magnitudinea 5,8 s-a produs luni în Puerto Rico şi a provocat prăbuşirea unor case aflate pe piloni de susţinere, în localităţile Guanica şi Guayanilla. Televiziunile au difuzat imagini cu vehicule zdrobite sub dărâmături. Seismul a distrus de asemenea Fereastra Caraibelor, o formaţiune stâncoasă de pe o plajă care reprezenta o atracţie turistică, însă nu au fost consemnate victime.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O pereche de ochelari oferiţi de John Lennon şi mai multe fotografii cu membrii Beatles, la licitaţie

O pereche de ochelari oferiţi de John Lennon şi mai multe fotografii cu membrii Beatles, la licitaţie O pereche de ochelari rotunzi cu lentile albastre...

Cinci trucuri simple care ne pot face viața mai fericită

Cinci trucuri simple care ne pot face viața mai fericită Dacă te uiți în jur la prietenii și familia ta - și chiar la tine...

China vrea să construiască o cale ferată subacvatică către SUA

China vrea să construiască o cale ferată subacvatică către SUA China are în prezent una dintre cele mai extinse și impresionante rețele feroviare de mare...

Mitul celor doi litri de apă pe zi. Medic: ‘Pacienții cu hipertensiune dacă beau doi litri pe zi s-au umflat’

Mitul celor doi litri de apă pe zi. Medic: 'Pacienții cu hipertensiune dacă beau doi litri pe zi s-au umflat' Ideea că trebuie să bem...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.