X

Ultimul lot de transportatoare blindate ‘Piranha’ a sosit din Germania

Armata Națională a recepționat ultimul lot de transportatoare blindate „Piranha” din partea Germaniei.

Tehnica donată este pentru modernizarea Armatei Naționale în baza acordului semnat între Ministerul Apărării și autoritățile germane în octombrie 2021.

Transportoarele vor fi utilizate în cadrul procesului de instruire a militarilor, care urmează să fie detașați în misiuni internaționale de menținere a păcii.

Citeşte şi: Parohul Bisericii Sf. Dumitru aderă la Mitropolia Basarabiei

Prezent la eveniment, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat că obiectivul de modernizare și dotare cu echipamente moderne a Armatei Naționale este o prioritate.

„Parteneriatul dintre R. Moldova și Republica Federală Germană a cunoscut mai multe exemple pozitive care s-au materializat prin exemple concrete îndreptate spre asigurarea mai multor proiecte în domeniul logistic și apărării. R. Moldova este angajată într-un proces de sporire a capacităților de apărare, iar ministerul depune efort pentru implementarea proiectelor concrete ce vor asigura securitatea statului” a declarat Nosatîi.

Reprezentantul Ambasadei Germaniei la Chișinău, Margret Uebber, a precizat că cele 19 blindate vor contribui la îmbunătățirea capacității de mobilitate a forțelor armate ale R. Moldova.

„Ultimele patru blindate  „Piranha” au sosit din Germania și au fost transmise partenerilor noștri astăzi. Împreună cu cele 15 blindate „Piranha 3” deja livrate, aceste vehicule vor continua implementarea unui acord bilateral semnate între ministerele Apărării a țărilor noastre. Sunt încrezătoare că cele 19 blindate  „Piranha ” vor contribui la îmbunătățirea capacității de mobilitate a forțelor armate a R. Moldova” a notat Margret Uebber.

Citeşte şi: Delegația Republicii Moldova cere încetarea blocării activității observatorilor militari în Zona de Securitate – Stiripesurse.md

  Primul lot de Piranha a ajuns în Republica Moldova în luna ianuarie curent. Donația conține în total 19 transportoare blindate „Piranha-3”.

Tags: Anatolie NosatîiArmata NaționalăblindateMoldovapiranha
Categorii: SocialȘtirile zilei