X

Ultimul suspect în spargerea ‘Muzeului Comorilor’ din Dresda a fost arestat

Poliţia germană l-a arestat pe ultimul dintre cei cinci suspecţi principali în cazul furtului unor bijuterii valoroase de la muzeul Grunes Gewolbe, din Dresda, supranumit “Muzeul comorilor”, în urmă cu un an şi jumătate, informează DPA, potrivit agerpres.

Bărbatul arestat, în vârstă de 22 de ani, este fratele geamăn al unuia dintre suspecţii reţinuţi la mijlocul lunii decembrie. Ambii provin dintr-o familie numeroasă, cunoscută sub numele de ”clanul Remmo”, cu legături în lumea interlopă din Berlin.

Citeşte şi: Plutonul de EXECUŢIE a fost introdus în Carolina de Sud – Black News

Suspectul a fost arestat în timpul unui raid desfăşurat luni seară într-un apartament din cartierul Neukolln din capitala germană, au precizat procurării marţi dimineaţă.

Raidul s-a desfăşurat cu participarea anchetatorilor federali şi locali şi a unor unităţi de poliţie, precum şi a unei echipe de comando. Un telefon mobil şi articole de îmbrăcăminte au fost ridicate în timpul operaţiunii.

Suspectul a fost dus deja la Dresda, unde va fi audiat în faţa instanţei în cea de-a doua parte a zilei, au precizat procurorii.

Este unul dintre cei cinci suspecţi principali căutaţi de poliţie şi care a scăpat capturării în acţiuni similare desfăşurate de forţele de ordine anul trecut. Cei cinci sunt acuzaţi de implicare directă în jaful care a avut loc în noiembrie 2019.

Alte patru persoane sunt căutate pentru că au ajutat la realizarea furtului.

Citeşte şi: Elveţia, cel mai probabil loc de întâlnire între Putin şi Biden – Black News

Hoţii au pătruns cu forţa în muzeul Grunes Gewolbe din Dresda (estul Germaniei) în dimineaţa zilei de 25 noiembrie 2019.

Două persoane au forţat intrarea în muzeu printr-o fereastră cu grilaj şi au spart o vitrină cu ajutorul unui topor, fugind câteva minute mai târziu de la faţa locului cu diamante şi alte bijuterii datând din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea.

În ciuda arestărilor, forţele de ordine nu au dat de urma bijuteriilor până în prezent.

Tags: berlinbijuteriiclanul RemmoDresdagermaniaGrünes GewölbeNeukölln
Categorii: Diaspora