Un 1 mai anti-izolare în Germania sub atenta supraveghere a poliţiei

Publicat:

Poliţia germană a procedat vineri la multiple arestări ale militanţilor de extremă stânga, ai mişcării de dreapta identitare sau conspiraţioniştilor care doreau să facă din 1 mai un punct culminant al opoziţiei împotriva izolării, relatează France Presse, scrie agerpres.

În capitala Berlin, 5.000 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru a fi respectată interdicţia de a demonstra pentru mai mult de 20 de persoane.


Citește și : Bilanțul epidemiei de coronavirus în Italia

Zeci de manifestanţi au încercat să se adune, aşa cum au făcut în fiecare săptămână începând din martie, în faţa legendarului teatru Volksbuehne din centrul Berlinului, însă accesul a fost blocat de poliţie.

Poliţia a arestat, sub huiduieli şi sloganuri ca “Noi suntem poporul”, mai multe persoane adunate, sub pretextul că nu respectă distanţa de siguranţă de 1,5 metri între ele.

“Este incredibil, ne simţim ca în 1984 de George Orwell, nu mai avem dreptul de a ne exprima”, a declarat pentru AFP Stephan, 28 de ani, convins că autorităţile impun purtarea măştilor “pentru a ne face să tăcem, nu pentru a ne proteja” de noul coronavirus.

Un alt tânăr striga: “Trăim într-o dictatură medicală temporară!”, înainte de a fi îndepărtat de poliţie.

Protestatarii purtau măşti cu inscripţia “1984” sau “1933 = 2020”, referire la anul venirii la putere a lui Adolf Hitler.

În mod tradiţional adeptă a strategiei de dezescaladare cu manifestanţii, poliţia a primit de această dată instrucţiuni stricte la Berlin.

“Mulţimea de protestatari prezintă un mare risc de infecţie. 1 mai nu trebuie să devină Ischgl al Berlinului”, o staţiune de schi din Austria care a devenit un focar de infecţie, a avertizat de asemenea adjunctul pentru securitate al primarului Berlinului, Andreas Geisel.

În timp ce alte manifestaţii sunt planificate în altă parte în Germania, ochii erau îndreptaţi asupra capitalei, unde un colectiv numit “Rezistenţa democratică” organizează o întâlnire săptămânală în Piaţa Rosa Luxemburg.

Citește și : Zeci de jurnalişti au murit de COVID-19, de la 1 martie în lume

Această adunare eterogenă minimizează pericolele noului coronavirus, care a ucis mai mult de 6.000 de persoane în Germania, şi cere sfârşitul imediat al măsurilor de restricţie şi restabilirea libertăţilor individuale.

Un miting similar de câteva sute de persoane a avut loc de asemenea vineri în faţa cancelariei din Viena pentru a cere, în numele libertăţilor individuale, o relaxare accelerată a restricţiilor, parţial ridicate în Austria de guvernul lui Sebastian Kurz.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.