Un accident rutier a fost înregistrat cu puțin timp în urmă, pe fondul poleiului format pe străzi și trasee, după ce un autovehicul nu era echipat corespunzător pentru sezonul rece, transmite MOLDPRES.
Potrivit Poliției, condițiile de drum sunt dificile, iar riscul producerii accidentelor rutiere rămâne ridicat, motiv pentru care șoferii sunt avertizați să manifeste prudență sporită.
În acest context, autoritățile atenționează repetat conducătorii auto să nu pornească la drum dacă mașinile nu sunt echipate corespunzător, în special cu anvelope de iarnă.
Citește și: Intervenție inedită la Tudora. Polițiștii de frontieră au salvat o lebădă rănită pe Nistru
Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, șoferilor li se recomandă să adapteze viteza la condițiile de drum și să se deplaseze cu atenție sporită, în condiții de polei.
Poliția reamintește că respectarea regulilor de circulație și echiparea corespunzătoare a autovehiculelor sunt esențiale pentru siguranța tuturor participanților la trafic.













