X

Un actor din ‘Squid Game’ este acuzat de agresiune sexuală

Actorul sud-coreean O Yeong-su, una dintre vedetele serialului “Squid Game”, a fost pus sub acuzare pentru o agresiune sexuală comisă în 2017, au anunţat vineri procurorii, informează AFP, potrivit agerpres.

Actorul în vârstă de 78 de ani devenise în ianuarie primul sud-coreean care a câştigat un Glob de Aur, pentru rolul unui bătrân cu un aspect vulnerabil în thriller-ul distopic de succes al platformei de streaming Netflix.

Citeşte şi: Experţii ruşi în inteligenţă artificială îl distrează pe Putin cu o imitaţie a cancelarului german – VIDEO

Potrivit presei, procuratura sud-coreeană l-a acuzat oficial joi de atingerea unei femei pe corp într-o manieră nepotrivită, în 2017. Actorul a fost lăsat în libertate.

Informaţia “nu este incorectă din punct de vedere faptic”, a declarat pentru AFP un responsabil al procuraturii din districtul Suwon, aflat la periferia sudică a Seulului, fără a oferi alte detalii.

Citește și: Ambasada Franţei la Beijing critică voalat politica ‘zero COVID’ a Chinei – Black News

Potrivit mass-media sud-coreene, Ministerul Culturii a decis să oprească o campanie publicitară în care apărea O Yeong-su.

Denunţ întunecat şi violent al exceselor capitalismului, în care oameni sărăci se ucid între ei în jocuri crude în speranţa de a câştiga milioane, “Squid Game” a fost văzut de zeci de milioane de persoane de la lansarea sa în 2021 şi rămâne unul dintre cele mai populare seriale de pe Netflix.

Tags: agresiune sexualaCoreea de SudNetflixO Yeong-suseulSquid GameSuwon
Categorii: Știrile zilei