X

Un actor îşi confirmă candidatura la alegerile prezidenţiale din 31 martie în Ucraina

Un actor, care a interpretat rolul de preşedinte al Ucrainei într-un serial televizat, a confirmat luni că va candida la alegerile prezidenţiale din 31 martie în Ucraina, informează AFP, potrivit agerpres.

“Astăzi a avut loc primul congres serios al partidului ‘Slujitorul Poporului'”, a afirmat Volodimir Zelenski într-o înregistrare video difuzată pe contul său Facebook, care îl arată cu zeci de susţinători în jurul unei mese acoperite de băuturi şi pizza.

Citește și : Franța: Google, amendă de 50 de milioane de euro pentru nerespectarea regulilor de protecţie a datelor

Popularitatea acestui actor ucrainean de 40 de ani a cunoscut o ascensiune bruscă în urma interpretării rolului de şef al statului în serialul “Slujitorul Poporului” (“Sluga Naroda”). În urările sale de Anul Nou, el anunţase că doreşte să-l concureze pe actualul preşedinte Petro Poroşenko.

Partidul său, înregistrat în urmă cu un an, a confirmat de asemenea luni că Zelenski va fi candidatul său la alegeri.

Petro Poroşenko, a cărui guvernare trebuie să facă faţă unui conflict armat împotriva separatiştilor proruşi în sud-estul Ucrainei, este devansat în prezent în sondaje de fostul premier Iulia Timoşenko.

În pofida aparenţei teribiliste a candidaturii lui Volodimir Zelenski, campania sa pregătită de mult timp a reuşit să atragă o parte din electoratul dezamăgit de corupţie şi lentoarea reformelor.

În ultimele sondaje, el este creditat cu 8,8% din intenţiile de vot, faţă de 13,8% pentru Petro Poroşenko şi 16% pentru Iulia Timoşenko.

Citește și : Igor Dodon nu va mai candida pe listele socialiştilor la alegerile parlamentare din Republica Moldova

Susţinătorii săi, care fac parte în special din generaţiile tinere, îl prezintă ca pe un “Reagan ucrainean” şi cred în capacitatea sa de a reînnoi elita politică ucraineană.

Criticii săi scot în evidenţă însă lipsa lui de experienţă şi subliniază legăturile sale cu oligarhul Igor Kolomoiski, un adversar al lui Petro Poroşenko şi proprietar al canalului de televiziune la care Zelenski a devenit celebru.

Tags: actorfacebookPetro Poroşenkoserialucraina
Categorii: Diaspora