Un agent de securitate a fost arestat pentru împușcarea mortală a unui manifestant în Denver

Publicat:

Un agent de securitate angajat să protejeze o echipă de televiziune care transmitea de la mitingurile a două grupuri politice opuse în oraşul american Denver a fost reţinut sub suspiciunea de crimă, după ce un manifestant a fost împuşcat mortal, relatează luni Reuters, potrivit agerpres.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă, în urma unei “altercaţii verbale” între suspect şi victimă, spre finalul celor două manifestaţii, un miting al “Patrioţilor” şi o contra-manifestaţie Black Lives Matter-Antifa, a precizat un responsabil al poliţiei din Denver.


itește și: Turcia retrimite o navă de explorare în Mediterana de Est

Suspectul, Matthew Dolloff, de 30 de ani, nu a fost deocamdată inculpat, a menţionat poliţia. Victima sa a fost prezentată de cotidianul local Denver Post ca fiind Lee Keltner, de 49 de ani, veteran al forţelor navale americane şi proprietar al unui atelier local de pălării.

Fiul victimei a insistat că tatăl său nu făcea parte din nicio grupare politică. Poliţia din Denver a comunicat la rândul ei că nu are informaţii privind o eventuală afiliere politică a suspectului reţinut, precizând că acesta nu era participant la proteste.

Postul KUSA-TV din Denver a explicat că Dolloff a fost angajat pentru protecţia echipei sale printr-o agenţie de securitate şi că unul dintre producătorii postului se afla cu acesta în momentul altercaţiei.

Citește și: Masca devine OBLIGATORIE în toate spațiile publice din Slovacia

Într-o imagine surprinsă de un fotograf de la Denver Post se poate vedea cum un bărbat stropeşte cu un spray chimic în direcţia unui alt bărbat care îl ameninţă cu o armă.

Potrivit poliţiei, de la faţa locului au fost recuperate două arme de foc. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mark Zuckerberg a devenit a doua cea mai bogată persoană din lume

Mark Zuckerberg a devenit a doua cea mai bogată persoană din lume Mark Zuckerberg, directorul general al Meta Platforms, l-a depăsit pe Jeff Bezos, devenind...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate Retailerul...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.