
Washington Examiner
Un agent al Secret Service din echipa de protecție a vicepreședintelui american JD Vance a fost forţat să îşi ia concediu administrativ și este anchetat intern, fiind suspectat că ar fi furnizat presei informații despre programul de deplasări al oficialului.
Investigația este desfășurată de structurade afaceri interne a Secret Service, iar deocamdată nu este clar dacă agentul va primi sancțiuni administrative sau dacă ar putea fi formulate acuzații penale.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
Potrivit surselor citate de CNN, autoritățile au identificat o persoană despre care cred că a transmis informații presei. Agentul este suspectat că ar fi fost sursa unui articol publicat de postul MS NOW despre nemulțumirile unor membri ai echipei de securitate a lui Vance, care ar fi considerat că programul personal de călătorii al vicepreședintelui pune o presiune suplimentară asupra agenților.
Articolul includea detalii despre planurile de deplasare ale lui JD Vance, inclusiv un zbor cu elicopterul Marine Corps împreună cu fiul său către o lecție de golf. Planul a fost ulterior anulat.
Dezvăluirile au atras atenția Secret Service, FBI și oficialilor de la Casa Albă, care au fost nemulțumiți de publicarea unor informații considerate sensibile privind operațiunile de protecție ale vicepreședintelui.
Secret Service nu a oferit deocamdată un comentariu oficial.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
Cazul apare în contextul în care administrația Trump a anunțat intensificarea măsurilor împotriva scurgerilor neautorizate de informații către presă.
La începutul lunii, patru jurnaliști ai publicației New York Times au primit citații pentru a depune mărturie în fața unui mare juriu federal într-o anchetă privind materiale publicate despre sistemele de securitate ale noului avion prezidențial oferit lui Donald Trump de Qatar.
This post was last modified on 23/07/2026 15:45 15:45