Un al treilea cetățean a fost reținut în China

Publicat:

Un al treilea cetățean din Canada a fost reținut în China, a relatat miercuri publicația National Post, citând Ministerul canadian de Externe, relatează site-ul agenției Reuters, potrivit mediafax.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Hua Chunying, a declarat că nu are informații în acest sens.


Citeşte şi: Cutremur foarte puternic pe Insula Paştelui

Alți doi canadieni, fostul diplomat Michael Kovrig și omul de afaceri Michael Spavor, au fost reținuți în China săptămâna trecută. Cei doi au fost acuzați de punerea în pericol a securității naționale a Chinei.

Arestul celor doi vine în contextul crizei diplomatice între Ottawa și Beijing după arestarea fiicei fondatorului Huawei. Meng Wanzhou, fiica fondatorului Huawei și director financiar al companiei, a fost arestată la în urmă cu două săptămâni pe aeroportul din Vancouver, la cererea autorităților americane. Ea este acuzată de fraude în legătură cu încălcarea sancțiunilor impuse de Statele Unite împotriva Iranului.

Citește și : Tensiuni la ONU pe tema bugetului anual

Ulterior aceasta a fost eliberată pentru o cauțiune în valoare de 10 milioane de dolari.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 8 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 8 iulie în Istorie 8 iulie este a 189-a zi a calendarului gregorian și a 190-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 8 iulie 2024

Horoscop 8 iulie 2024 Astrologii vin cu veşti bune pentru unii nativi. Pentru Peşti este o perioadă perfectă pentru a intra în noi relaţii,...

Ce părere aveau Hitler și comandanții germani despre români: ‘Cu românii nu se poate face nimic’

Ce părere aveau Hitler și comandanții germani despre români: 'Cu românii nu se poate face nimic' Adolf Hitler, cunoscutul dictator german, considera armata română aproape...

VIDEO – ‘Supacell’, serialul pe care mulți l-au văzut într-o singură noapte. Face furori pe Netflix

VIDEO - 'Supacell', serialul pe care mulți l-au văzut într-o singură noapte. Face furori pe Netflix „Supacell”, noul serial britanic pe Netflix, a captat rapid...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.