X

Un alpinist polonez a murit pe un vârf muntos din Pakistan

Un alpinist polonez a murit după ce a reuşit să escaladeze cu succes vârful Nanga Parbat (8.126 metri) din Pakistan, prima victimă a sezonului estival de escaladă din această ţară, au anunţat marţi surse oficiale, potrivit AFP şi agerpres.

Pawel Tomasz Kopec, în vârstă de 38 de ani, a decedat luni din cauza “răului acut de munte”, în timp ce cobora de pe al nouălea cel mai înalt vârf din lume, unul dintre cele mai periculoase din lanţul himalayan.

Citeşte şi: Şeful CIA: ‘Nemulţumirea faţă de război va continua să-i roadă pe liderii ruşi’ – Black News

În total, circa 75 de persoane şi-au pierdut viaţa pe pantele vârfului Nanga Parbat, supranumit “muntele ucigaş”, unde raportul de decese la fiecare ascensiune se apropie de 20% (fără a-i pune la socoteală pe cei zece alpinişti străini ucişi în mai 2013 de talibani în timpul unui atac asupra taberei de bază).

Corpul lui Kopec se află încă la mare altitudine, la aproximativ 7.400 de metri deasupra nivelului mării. “Nu se poate recupera corpul din taberele aflate la mare altitudine”, a declarat pentru AFP Karrar Haidri, secretarul Clubului alpin pakistanez. “Elicopterele nu îl pot recupera acolo, sus”, a precizat acesta.

“Depinde acum de familia şi de prietenii săi”, care ar putea decide să organizeze o expediţie pe jos pentru a-i coborî corpul, a adăugat el.

Nanga Parbat a fost al doilea vârf de peste 8.000 de metri atins de Kopec, a precizat clubul său din Polonia pe pagina sa de Facebook.

Escaladat pentru prima dată în 1953 de austriacul Hermann Buhl, Nanga Parbat a fost scena a numeroase tragedii.

În acest weekend, doi alpinişti pakistanezi s-au aflat, de asemenea, în dificultate în timpul ascensiunii lor. Asif Bhatti, afectat de un episod de orbire cauzată de zăpadă, şi Fazal Ali au rămas blocaţi la altitudine, dar şi-au reluat marţi coborârea, potrivit companiei Karakorum Expeditions.

Tags: alpinistNanga ParbatpakistanPawel Tomasz Kopec
Categorii: Știrile zilei