Un alt canadian a fost arestat în sudul Chinei

Publicat:

Un cetăţean canadian acuzat că a încercat să escrocheze o societate de spectacole cu aproape 250 de milioane de euro a fost arestat în Macao, teritoriu din sudul Chinei cunoscut pentru cazinourile sale extravagante, au relatat luni media locale, citate de AFP, potrivit agerpres.

Persoana arestată, un pensionar de origine chineză în vârstă de 61 de ani, este suspectată că a încercat să transfere banii din contul întreprinderii cu ajutorul unor documente false, au relatat televiziunea publică Teledifusao de Macau (TDM) şi cotidianul Macau Daily, citând surse ale poliţiei.


Citeşte şi: Israelul aprobă definitiv exportul de canabis medicinal

Autorităţile au refuzat să dezvăluie identitatea întreprinderii sau a băncii implicate.

Interpelarea suspectului a avut loc vineri, în plină criză diplomatică între Beijing şi Ottawa ca urmare a arestării la începutul lui decembrie, la Vancouver, la cererea justiţiei americane, a directoarei financiare a gigantului chinez din telecomunicaţii Huawei, Meng Wanzhou.

Citeşte şi: Două bombardiere ruseşti au fost interceptate în apropierea coastelor nord-americane

La scurt timp, autorităţile chineze au arestat doi cetăţeni canadieni suspectaţi că au întreprins activităţi ”care ameninţă securitatea naţională”, ceea ce este larg perceput în Occident drept măsuri de retorsiune.

Autorităţile chineze nu au făcut nici un fel de precizări în legătură cu aceste arestări.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk

Rusia revendică capturarea unui nou sat lângă Pokrovsk Rusia a revendicat sâmbătă capturarea unui nou sat în apropiere de Pokrovsk, un oraş care serveşte drept...

Femeile din Afganistan vor putea cere azil în UE doar în baza cetățeniei și sexului lor

Femeile din Afganistan vor putea cere azil în UE doar în baza cetățeniei și sexului lor Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis...

O misiune spaţială europeană va examina locul de impact al unei sonde NASA pe un asteroid

O misiune spaţială europeană va examina locul de impact al unei sonde NASA pe un asteroid Ultimele pregătiri sunt în curs pentru trimiterea unei nave...

Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul Indian, dar păstrează un atol cu o bază militară

Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul Indian, dar păstrează un atol cu o bază militară Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.