Un alt jurnalist a fost UCIS la datorie în India – FOTO

Publicat:

Un jurnalist indian a fost ucis în timp ce relata despre confruntările politice din nord-estul ţării, au anunţat joi autorităţile indiene, acesta fiind al doilea caz când un reprezentant al mass-media este ucis în India în mai puţin de o lună, informează AFP, potrivit agerpres.

Miercuri, reporterul Shantanu Bhowmick urmărea ciocnirile dintre susţinătorii unor partide politice opuse lângă Agartala, capitala micului stat Tripura, când a fost ucis.


Citeşte şi: Morgan Freeman, actor principal într-un clip anti-rusesc: ‘Am fost atacaţi! Suntem în război!

“Am descoperit corpul neînsufleţit al jurnalistului mai târziu, la locul confruntărilor”, a declarat, pentru AFP, Abhijit Saptarshi, înalt responsabil al poliţiei din Tripura. Mai mult de o duzină de membri ai forţelor de ordine au fost de asemenea răniţi în aceste violenţe, a precizat sursa.

Autorităţile nu au operat în acest stat nicio arestare în legătură cu moartea jurnalistului. Acest caz a adus la 29 numărul de reporteri ucişi în India de la începutul anilor ’90, potrivit unei evidenţe a Comitetului pentru protecţia jurnaliştilor.

Acest deces intervine la puţin peste două săptămâni după asasinarea celebrei jurnaliste Gauri Lankesh la Bangalore (sud), detractoare a naţionaliştilor hinduşi şi a cărei moarte a declanşat reacţii aprinse. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: ‘Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova’

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: 'Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova' Mai mulți deputaţi şi reprezentanţi din regiunea transnistreană...

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante Conducerea Rusiei urmărește campania prezidențială din SUA...

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: ‘Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului’

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: 'Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului' Judecătoarea...

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.