Un american a furat date secrete, inclusiv de la NSA, dar scapă de acuzațiile de spionaj

Publicat:

Un american inculpat pentru că, timp de peste 20 de ani, a furat o cantitate uriaşă de informaţii clasificate din domeniul apărării, a încheiat joi un acord cu justiţia, recunoscându-se vinovat, transmit AFP şi Reuters, citând un comunicat al Departamentului Justiţiei de la Washington, potrivit agerpres.

În virtutea acestui acord, Harold Martin, în vârstă de 54 de ani, nu va fi judecat decât pentru că ‘a conservat’ aceste documente, nu pentru spionaj.


Citește și: American Airlines își suspendă zborurile spre Venezuela

El riscă o pedeapsă de 9 ani de închisoare, sentinţa urmând să fie anunţată pe 17 iulie.

Harold Martin a fost arestat în august 2016, după ce lucrase timp de 23 de ani ca subcontractant pentru mai multe agenţii federale, printre care Agenţia Naţională de Securitate (NSA), specializată în interceptarea comunicaţiilor globale.

Beneficiind de o autorizaţie de securitate, el a subtilizat în toată această perioadă ‘o mare cantitate’ de informaţii clasificate ‘top secret’, arată comunicatul.

Anchetatorii nu au stabilit însă dacă Martin a transmis aceste informaţii cuiva şi nu au făcut publice motivaţiile acestuia.

‘Acţiunile lui au fost produsul unei boli mintale. Nu al trădării’, au susţinut avocaţii săi, într-un comunicat.

După arestare, poliţia a găsit la domiciliul lui Harold Martin, dintr-o suburbie a Washingtonului, şi în portbagajul maşinii documente şi date stocate pe suport electronic.

Citește și: Alegeri în Ucraina: Generația MAIDAN, între eșecuri, dezamăgiri și perseverență

Potrivit presei, este vorba despre peste 50.000 de gigaocteţi de date, printre care coduri informatice ultra-secret utilizate de NSA pentru piratarea unor reţele ale unor guverne străine.

La acea vreme, Martin era angajat al Booz Allen Hamilton, un mare grup privat american care furnizează numeroşi angajaţi cu contract pentru agenţiile de informaţii americane.

Cazul a pus din nou în dificultate NSA, după ce amploarea programelor sale de supraveghere fusese dezvăluită lumii întregi, în 2013, de un alt contractant angajat de Booz Allen Hamilton, Edward Snowden. Acuzat de înaltă trădare de autorităţile americane, Snowden trăieşte în exil în Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Barcelona va majora taxa pentru pasagerii navelor de croazieră care fac escală în oraş

Barcelona va majora taxa pentru pasagerii navelor de croazieră care fac escală în oraş Barcelona va majora taxa plătită de pasagerii navelor de croazieră care...

Zelenski, schimbare de ton în privința planului de pace: ‘Nu totul depinde de noi’

Zelenski, schimbare de ton în privința planului de pace: 'Nu totul depinde de noi' La doi ani și jumătate de la declanșarea războiului, cuvântul „negociere”...

Mircea Baciu, primul moldovean care a cucerit cele mai înalte șapte vârfuri ale lumii

Mircea Baciu, primul moldovean care a cucerit cele mai înalte șapte vârfuri ale lumii Alpinistul Mircea Baciu este primul moldovean care a ajuns pe cele...

Cum să te pregătești în caz de pericol meteorologic

Cum să te pregătești în caz de pericol meteorologic Un om într-o stare fizică bună poate trăi 3 minute fără oxigen, 3 zile fără apă,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.