Un an de mandat Biden în SUA: Puţine reuşite, multe frustrări

Publicat:

La un an după învestirea sa, preşedintele american Joe Biden a reuşit să acumuleze imense frustrări în toate planurile în legătură cu care a făcut promisiuni: economia, politica externă, lupta împotriva pandemiei şi divizările politice, scrie marţi AFP, care face un tur de orizont al primului an de mandat al preşedintelui american, transmite şi agerpres.

COVID-19


Timp de câteva luni, promisiunea de eficacitate a noii administraţii Biden a părut să fie respectată, cu o creştere rapidă a ratei de vaccinare. Dar Joe Biden şi-a declarat prematur, pe 4 iulie, de sărbătoarea naţională, “independenţa” în faţa virusului. Varianta Delta s-a extins apoi, urmată de Omicron, generând o vastă oboseală în rândul americanilor.

Citeşte şi: GE suspendă regulile privind vaccinul și testarea anti-Covid după înfrângerea lui Biden la Curtea Supremă – Black News

Doar 46% dintre ei aprobă în acest moment politica sa de sănătate, faţă de 69% la începutul mandatului.

Apelurile lui Biden la vaccinare şi purtarea măştii sunt criticate violent de mulţi republicani, iar Curtea Supremă tocmai a anulat cerinţa de vaccinare sau testare pe care Casa Albă a vrut să o impună marilor companii.

Economie

Joe Biden a promis clasei de mijloc americane că va garanta locuri de muncă şi un oarecare calm în faţa globalizării.

În acest scop, a deschis robinetul: 1.900 de miliarde de dolari la începutul mandatului său pentru a relansa o economie afectată de pandemie, apoi 1.200 miliarde cheltuiţi pentru infrastructurile învechite din Statele Unite.

Citeşte şi: Biserica Luterană din Finlanda va trebui să-şi ceară scuze poporului sami – Black News

Joe Biden nu a reuşit însă să facă adoptat un plan de cheltuieli sociale şi de mediu de 1,8 mii de miliarde de dolari, din cauza lipsei de control real în Senat.

Iar deşi rata şomajului continuă să scadă, inflaţia continuă să escaladeze, atingând un nivel nemaivăzut din 1982. Un fenomen generalizat la nivel internaţional, susţine Washingtonul.

Reforme sociale

Joe Biden a promis să împace America şi să-şi consolideze instituţiile democratice. Dintre toate angajamentele sale, acesta este cel mai greu de respectat.

Democratul, care a beneficiat în timpul campaniei sale de sprijinul considerat decisiv al unor personalităţi din comunitatea afro-americană, le-a promis că va duce la bun sfârşit lupta pentru drepturi civile.

Citeşte şi: Încrederea publică în guvernele care conduc democraţiile lumii s-a prăbuşit la noi cote negative – Black News

Biden vrea să armonizeze procedurile de vot la nivel federal, pentru a dezarma statele din sud care restricţionează, practic, accesul minorităţilor la urne. Dar – într-un scenariu care aminteşte de eşecul agendei sale sociale – chiar doi senatori democraţi blochează, deocamdată, drumul către acest proiect.

Aceste eşecuri irită aripa cea mai de stânga a partidului său, iar proiectele sale sunt considerate prea intervenţioniste de către cei mai centrişti democraţi.

Cât despre republicani, aceştia se află încă sub puternica influenţă a lui Donald Trump, iar majoritatea aderă la declaraţiile acestuia, neîntemeiate, scrie AFP, cu privire la o alegere frauduloasă a lui Joe Biden.

“America s-a întors”

“America s-a întors” pe scena internaţională, repetă Joe Biden.

Este adevărat, în mare parte: Statele Unite au revenit la masa discuţiilor majore pe tema climei, comerţului sau a programului nuclear iranian. De asemenea, preşedintele democrat s-a străduit să repare legăturile cu aliaţii tradiţionali ai Statelor Unite, subminate de Donald Trump.

Citeşte şi: Fetiţă atacată şi ucisă de un crocodil în Indonezia – Black News

Dar modul de gestionare a retragerii haotice din Afganistan a fost criticat, iar Franţa a acceptat foarte greu pierderea unui contract gigant pentru submarine.

Joe Biden, care vrea să-şi articuleze politica externă în jurul rivalităţii cu China, a reuşit până acum să menţină deschisă cel puţin o linie de comunicare cu preşedintele chinez Xi Jinping. Această diplomaţie “directă”, pe care o aplică şi cu preşedintele rus Vladimir Putin, nu a fost suficientă, de exemplu, pentru a reduce tensiunile legate de Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

PNUD va asista Ministerul Finanțelor din Moldova în elaborarea unui cadru bugetar eficient

PNUD va asista Ministerul Finanțelor din Moldova în elaborarea unui cadru bugetar eficient Acest lucru a fost anunțat de reprezentantul permanent al Programului Națiunilor Unite...

NATO va discuta pe 12 octombrie autorizarea atacurilor ucrainene mai adânci în Rusia

NATO va discuta pe 12 octombrie autorizarea atacurilor ucrainene mai adânci în Rusia Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a anunțat că la următoarea reuniune...

SIS a cerut blocarea mai multor site-uri de propagandă din Rusia, active în Moldova

SIS a cerut blocarea mai multor site-uri de propagandă din Rusia, active în Moldova Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a transmis o sesizare către...

Zeci de baraje, demolate timp de o lună în mai multe localități din țară

Zeci de baraje, demolate timp de o lună în mai multe localități din țară Cincizeci și unu de baraje ridicate ilegal pe cursurile de apă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.