X

Un an FĂRĂ poliomielită în Pakistan

Pakistanul a marcat împlinirea unui an calendaristic fără să înregistreze niciun caz nou de poliomielită, au anunţat vineri oficialii din această ţară, reaprinzând astfel speranţele legate de eradicarea pe teritoriul pakistanez a acestei maladii contagioase, care poate să provoace paralizia şi chiar moartea pacienţilor, informează DPA, potrivit agerpres.

Ultimul caz de poliomielită din Pakistan a fost detectat la un copil pe 28 ianuarie 2021, a anunţat ministrul Sănătăţii, Faisal Sultan.

Citeşte şi: Ministrul Trezoreriei, Lord Agnew, demisionează din cauza gestionării ‘îngrozitoare’ a guvernului britanic a fraudei împrumuturilor Covid – Black News

Împlinirea unui an calendaristic fără niciun caz nou de poliomielită reprezintă un succes uriaş obţinut în lupta Pakistanului împotriva acestei boli, după ce 84 de cazuri au fost înregistrate în 2020 şi alte 147 în 2019, a dezvăluit Shahzad Baig, coordonatorul programului de eradica a poliomielitei în Pakistan, finanţat de ONU.

Afganistan şi Pakistan sunt unele dintre puţinele ţări din lume în care poliomielita este o boală endemică, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

OMS a salutat eforturile făcute de Pakistan pentru a ţine sub control răspândirea bolii, dar a avertizat spunând că eradicarea acesteia rămâne un obiectiv care nu a fost deocamdată atins.

Este necesar un interval de cel puţin 36 de luni fără ca nicio infectare nouă să fie detectată pentru ca poliomielita să fie declarată eradicată dintr-o ţară, a declarat Shahzad Baig.

Pakistanul desfăşoară periodic campanii de vaccinare, trimiţând mii de angajaţi din sectorul sanitar – cel mai adesea femei tinere – în regiunile ţării pentru a administra, din uşă în uşă, vaccinul antipoliomielitic copiilor cu vârste mai mici de cinci ani.

Citeşte şi: China trebuie să-şi folosească ‘influenţa’ asupra Rusiei pentru a o descuraja să atace Ucraina (oficial american) – Black News

Soldaţi asociaţi mişcării teroriste al-Qaida au atacat în trecut angajaţii sanitari implicaţi în campaniile de vaccinare, ucigând zeci dintre ei pentru a încerca să stopeze imunizările.

Militarii extremişti i-au acuzat pe angajaţii sanitari că lucrau ca spioni şi au afirmat că vaccinul anti-polio a fost creat pentru a-i face pe copiii musulmani să devină sterili. 

Tags: Al QaidaFaisal SultanOMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii)ONUpakistanPoliomielitaShahzad Baig
Categorii: Știrile zilei