X

Un apartament de 100 de mp în Moscova de jumătate de milion de euro, al fetei unui șef al Armatei Ruse, a fost confiscat

Un apartament de 100 de mp în Moscova de jumătate de milion de euro, al fetei unui șef al Armatei Ruse, a fost confiscat

Generalul Iuri Kuznetsov, a cărui fiică deține apartamentul, a fost șeful serviciului personal din Ministerul Apărării. Este unul dintre cei mai vechi lideri  militari și a participarea la lichidarea accidentului de la Cernobîl, în 1986.

Fiicei directorului principal de personal al Ministerului Apărării i-a fost confiscat apartamentul de către tribunalul Basmanny din Moscova. Proprietara rămasă fără apartament este fata lui Iuri Kuznetsov, șeful Direcției principale de personal a Ministerului rus al Apărării, relatează RIA Novosti. Valoarea apartamentului este de aproximativ 50 de milioane de ruble, o jumătate de milion de euro, potrivit stiripesurse.

Citește și : Moscova acuză YouTube că cenzurează conţinutul la comanda Washingtonului

Apartamentul de 105,3 metri pătrați este situat lângă autostrada Rublevskoye „într-un complex rezidențial de clasă business”, scrie agenția rusă de stat. Numele fiicei și motivul sechestrării proprietății sale nu sunt specificate.

Iuri Kuznetsov a fost reținut în luna mai la domiciliul său din districtul Istrinsky al regiunii Moscova. A fost acuzat de ”acceptarea unei mite la o scară deosebit de mare” – partea 6, articolul 290 din Codul penal al Federației Ruse.

Iuri Kuznetsov este acuzat că a acceptat o mită de 30,5 milioane de ruble de la Lev Martirosyan, om de afaceri din Krasnodar, pentru a-l ajuta să încheie contracte guvernamentale pentru furnizarea de servicii hoteliere în valoare de 372 milioane de ruble. Omul de afaceri Lev Martirosyan este, de asemenea, arestat.

Citește și : Gazprom ar putea să nu mai tranziteze gaze naturale rusești prin Ucraina, afectând securitatea energetică a R. Moldova

În ultimele luni, înalți ofițeri și responsabili din armata rusă au fost anchetați. Totul a început la sfârșitul lui aprilie 2024, când ministrul adjunct al apărării Timur Ivanov a fost arestat sub suspiciunea de corupție. Antreprenorul Serghei Borodin și co-fondatorul companiei „Olimpsistroy” Alexander Fomin au fost, de asemenea, arestați în același caz .

La 17 mai, instanța l-a arestat pe fostul comandant al Armatei a 58-a din Districtul Militar de Sud, Ivan Popov, iar la 23 mai, pe adjunctul șefului Statului Major General, Vadim Shamarin .

Tags: apartamentIuri Kuznetsovmoscova
Externe