Un Apple-1 a fost vândut la licitaţie cu 400.000 de dolari

Un Apple-1 din 1976, primul model de computer comercializat vreodată de compania Apple şi din care au mai rămas doar câteva zeci de exemplare în întreaga lume, a fost vândut marţi la licitaţie pentru 400.000 de dolari, informează AFP, potrivit agerpres.

Computerul, în stare de funcţionare, a fost estimat la o sumă cuprinsă între 400.000 şi 600.000 de dolari de John Moran Auctioneers, care a organizat licitaţiile în Monrovia, lângă Los Angeles.

Citeşte şi: 21 de oameni au scăpat cu viaţă după prăbuşirea unei clădiri în Turcia (VIDEO) – Black News

Un Apple-1 similar a fost vândut cu peste 900.000 de dolari în 2014 de casa de licitaţii Bonhams.

Compania fondată de Steve Wozniak şi Steve Jobs nu a fabricat decât 200 de exemplare de Apple-1, toate asamblate manual de cei doi, majoritatea fiind vândute la acea vreme cu suma de 666,66 dolari.

Potrivit expertului Corey Cohen, intervievat de Los Angeles Times, 60 de Apple-1 au fost identificate până în prezent, însă doar 20 dintre ele sunt funcţionale.

Acest exemplar este cu atât mai original cu cât are o carcasă din lemn exotic, de koa, originar din Insulele Hawaii. Există doar şase exemple cunoscute de Apple-1 cu carcasă de koa, conform catalogului casei John Moran Auctioneers.

Citeşte şi: Franţa va relansa construcţia de reactoare nucleare – Black News

Computerele Apple-1 lansate în 1976 se numără printre cele mai vechi modele de calculatoare personale pre-asamblate (cu componentele deja lipite pe placa de bază), însă deseori erau vândute fără carcasă sau tastatură.

Exemplarul pus în vânzare marţi a fost achiziţionat la vremea respectivă de un profesor de la Chaffey College. Acesta l-a vândut în 1977 unuia dintre studenţii săi, care l-a păstrat până în prezent.

Tags: Apple-1BonhamsChaffey CollegeCorey CohenJohn Moran Auctioneerskoalos angelesMonroviaSteve JobsSteve Wozniak
Categorii: Știrile zilei