X

Un apropiat al lui Carlos Ghosn, demis de la conducerea Renault

Renault a anunţat demisia a trei directori, inclusiv unul apropiat de fostul preşedinte şi director general Carlos Ghosn, în condiţiile în care producătorul auto francez caută să meargă mai departe cu o nouă structură de conducere, transmit Kyodo, Reuters şi publicaţia niponă Nikkei, scrie Agerpres.

Secretarul general Mouna Sepehri, care a colaborat strâns cu Ghosn, va avea o funcţie de consilier şi va părăsi Comitetul Executiv.

Citește și : NATO, preocupat de riscurile pentru securitate ale reţelelor 5G (Stoltenberg)

Plecarea lui Sepehri, anunţată prima dată de Bloomberg, încheie rolul acestei de supervizare a guvernanţei corporative, a comunicaţiilor, a afacerilor publice şi legale la Renault, precum şi rolul ei influent de secretar al Board-ului.

Sepehri s-a aflat în grupului celor loiali lui Ghosn care au căutat metode legale pentru a-i plăti o sumă a cărei valoare nu a fost dată publicităţii, prin intermediul societăţii olandeze Renault-Nissan BV, ea însăşi beneficiind de plăţi suplimentare prin intermediul acestei subsidiare, arată documentele prezentate anterior de Reuters.

Bruno Ancelin, director responsabil pentru planificare şi produse, se va pensiona şi va fi înlocuit cu Ali Kassai. De asemenea, şeful operaţiunilor din Europa, Jean-Christophe Kugler, va părăsi compania.

Noul preşedinte al Renault, Jean-Dominique Senard, va conduce noul Comitet al alianţei, în care sunt incluşi directorii generali ai Renault, Nissan şi Mitsubishi, o decizie menită să asigure “un nou început” al parteneriatului dintre cei trei producători auto.

Nissan a precizat că Arun Bajaj, şeful resurselor umane în cadrul alianţei, îşi va da demisia, iar Mitsubishi a anunţat plecarea directorului operaţional Trevor Mann şi a lui Vincent Cobee, un alt direct ales de Ghosn.

Citește și : Rusia: Prelungirea arestului până la sfârşitul lui mai pentru Paul Whelan, acuzat de spionaj

Şi vicepreşedintele executiv al Renault, Jean-Christophe Kugler, care a concurat cu Thierry Bollore pentru funcţia de director general, va părăsi compania.

În plus, Renault a anunţat şapte noi numiri în comitetul executiv.

“Cu sprijinul noii echipe, pe care mă bazez, şi al angajaţilor grupului Renault, vom îndeplini provocările viitoare din domeniul mobilităţii electrice, conectate şi autonome”, a afirmat directorul general Thierry Bollore.

Tags: Carlos GhosnconsilierMouna SepehriRenaultRenault-Nissan BV
Categorii: Diaspora