Un atac rus cu drone a ucis o femeie şi a rănit alţi 13 oameni în regiunea Odesa

O dronă rusească a lovit regiunea Odesa, ucigând o persoană și rănind 13, inclusiv doi copii, potrivit Procuraturii din Odesa, scrie The Kyiv Independent.

În noaptea dintre vineri și sâmbătă, trupele rusești au lansat un atac masiv cu drone asupra orașului Odesa și a suburbiilor, soldat cu un mort și 13 răniți, inclusiv doi copii de patru și 16 ani, a anunțat Procuratura din regiunea Odesa, potrivit stiripesurse.

Citește și: Apa este în pericol în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu

Rusia a lansat în total 51 de drone Shahed și alte drone de tip nespecificat asupra Ucrainei, iar Odesa a fost „epicentrul” loviturilor.

Clădiri rezidențiale, case private, depozite și mașini au fost avariate în urma atacurilor, dar distrugerile ar putea fi mult mai mari.

Rusia și-a intensificat atacurile cu drone pe întreg teritoriul Ucrainei, incluzând capitala Kiev, unde atacurile asupra civililor au loc aproape zilnic. O dronă rusească a avariat vineri o clădirea în care locuiește ambasadorul Estoniei în Ucraina. El a scăpat cu viață.

Citește și: Rusia îşi va reduce prezenţa consulară în Norvegia

Potrivit armatei ucrainene, mai bine de 2.000 de drone au fost lansate de Rusia luna trecută, vizând atât obiective civile, cât și militare, în special în estul și sudul Ucrainei.

Tags: atacdroneOdesa
Război in Ucraina