X

Un australian a fost arestat după ce a distribuit un plan de răsturnare a guvernului în care se dă drept şeful poliţiei

Un bărbat a fost pus sub acuzare de autorităţile australiene după ce s-a dat drept înalt responsabil al poliţiei, într-o înregistrare video în care este evocat un plan de răsturnare a guvernului, relatează luni agenţia Reuters, potrivit agerpres.

În filmul distribuit în social media, bărbatul, care susţine că este şeful poliţiei federale australiene, Reece Kershaw, este auzit discutând despre o unitate de poliţie secretă şi cum poate fi “dizolvat” guvernul australian.

Citeşte şi: Noi arestări după tentativa de lovitură de stat din Madagascar – Black News

Poliţia a asigurat luni că individul din înregistrare nu este Kershaw, ancheta ducând la arestarea unui bărbat din statul Australia de Vest care, potrivit autorităţilor, s-a aflat în contact cu alte grupuri antiguvernamentale.

“Sunt oameni care sunt de părere că sistemele noastre de guvernare nu li se aplică sau sunt într-un fel sau altul ilegale şi trebuie schimbate”, a declarat presei la Brisbane comisarul adjunct Andrew Donoghoe.

Citeşte şi: ATAC terorist în Niger! 15 militari au fost ucişi şi alţi şase sunt ‘daţi dispăruţi’ – Black News

Potrivit acestuia, bărbatul, care nu a fost identificat, ar fi încercat de asemenea să obţină insigne şi ştampile ale poliţiei. Dacă va fi găsit vinovat, el ar putea fi condamnat la până la doi ani de închisoare.

Tags: Andrew DonoghoeaustraliaAustralia de VestBrisbanepolitieReece Kershaw
Categorii: Știrile zilei