Un autocar plin cu oameni A LUAT FOC în Bulgaria (VIDEO)! Sunt cel puţin 45 de morţi!

Publicat:

Cel puţin 45 de persoane (46, potrivit agenţiei de presă bulgare BTA – n.r.), printre care 5 copii, au murit în noaptea de luni spre marţi în Bulgaria într-un accident de autocar care a luat foc, informează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit primelor informaţii, victimele erau originare din Macedonia de Nord, unde era înmatriculat autocarul.


Citește și : Ucraina îşi intensifică exerciţiile de război! Trupele aeropurtate au fost puse în alertă!

Însă, potrivit poliţiei, doar cei doi şoferi erau din Macedonia, în timp ce pasagerii erau “toţi albanezi”.

“Singurul lucru clar este că autocarul avea plăcuţe de înmatriculare macedonene”, a comentat premierul bulgar interimar Stefan Ianev, care s-a deplasat la locul accidentului şi a refuzat să ofere detalii asupra cetăţeniei victimelor.

Drama a survenit în jurul orelor locale 02:00 (00:00 GMT), pe autostrada Struma din apropierea localităţii Bosnek, la 40 km sud de Sofia, a precizat comisarul Nikolai Nikolov, responsabil al Serviciului de luptă împotriva dezastrelor, la televiziunea publică BNT.

“Şapte pasageri au fost salvaţi” şi evacuaţi spre un spital din capitală: două femei şi cinci bărbaţi, a adăugat el.
“Şoferul a murit imediat, prin urmare nu era nimeni care să deschidă uşile” autocarului şi să le permită pasagerilor să se salveze din incendiu, a explicat şeful poliţiei naţionale bulgare Stanimir Stanev, la un alt post.

Autocarul a izbit bariera de protecţie, dintr-un motiv încă nestabilit. Drumul a fost recent renovat cu fonduri UE, unde Bulgaria este membră din 2007.

Cincizeci şi doi de pasageri, dintre care doisprezece minori, se aflau la bordul autocarului, care venea dinspre Istanbul şi se îndrepta spre Skopje.

“Supravieţuitorii sunt traumatizaţi, şi-au pierdut apropiaţii, copiii. Au sărit pe geamuri”, a relatat Maya Arghirova, şefa Centrului pentru mari arşi unde au fost duşi supravieţuitorii.

“Este o tragedie”, a reacţionat premierul Macedoniei de Nord, Zoran Zaev, pentru mass-media bulgare. “Echipe se vor deplasa la faţa locului pentru a participa la operaţiuni”, a adăugat el.

Ministrul de interne interimar Boiko Raşkov a declarat jurnaliştilor că trei autocare se deplasau împreună şi că cel care a suferit accidentul era ultimul din convoi. Este posibil ca pasagerii să se fi mutat dintr-un autocar în altul, a afirmat el, care a adăugat că este posibil ca frecarea dintre autocar şi bariera de protecţie să fi provocat incendiul, relatează BTA.

Citește și : Ucraina îşi intensifică exerciţiile de război! Trupele aeropurtate au fost puse în alertă!

Cel mai recent accident rutier grav din Bulgaria datează din august 2018, când 17 pasageri au murit în timp ce vehiculul în care se aflau circula pe o ploaie torenţială, având la bord turişti bulgari ce se întorceau dintr-o excursie la o mănăstire dintr-o regiune montană, la nord de Sofia.

Bulgaria, ţară cu 6,9 milioane de locuitori, a înregistrat în 2019 aproape 630 de morţi în accidente rutiere şi 463 în 2020, cifră mai mică decât media, în contextul restricţiilor sanitare care au limitat deplasările.

Acesta este unul dintre cele mai grave bilanţuri din UE, din cauza stării proaste a drumurilor, caracterului vetust al parcului auto şi frecventelor depăşiri de viteză.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.