Un autoportret emblematic al Fridei Kahlo a fost expus în public pentru prima oară în 25 de ani

Publicat:

Un autoportret emblematic al artistei mexicane Frida Kahlo, până în prezent cel mai scump tablou latino-american din istorie, este expus pentru prima dată într-un sfert de secol într-un muzeu din Buenos Aires, al cărui fondator l-a achiziţionat, informează AFP, potrivit agerpres.

“Diego y yo”, pictat de Frida Kahlo în 1949, a fost achiziţionat în noiembrie pentru suma de 34,9 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York, pentru “Colecţia Eduardo F. Costantini”, omul de afaceri şi colecţionarul argentinian, fondator al Muzeului de Artă Latino-Americană (Malba) din Buenos Aires.


Citeşte şi: Prima doamnă a Americii s-a îmbolnăvit iar de Covid – Black News

Tabloul va fi, începând de vineri, principala atracţie a expoziţiei “Tercer Ojo” (“Al treilea ochi”), în cadrul căreia Eduardo Costantini îşi va prezenta colecţia privată, care mai cuprinde lucrări ale cubanezului Wifredo Lam, ale mexicanilor Miguel Covarrubias şi Rosa Rolanda şi ale brazilianului Vicente do Rego Monteiro.

În “Diego y yo”, un ulei pe isorel, vizitatorii expoziţiei pot admira privirea intensă caracteristică autoportretelor lui Kahlo. Pe fruntea artistei, deasupra ochilor săi întunecaţi din care curg lacrimi este reprezentat chipul soţului ei, pictorul Diego Rivera. Artistul se apropiase la acea vreme de o celebră actriţă mexicană, sursa neliniştii pe care Kahlo o exprimă în tablou.

“Pentru mine, Frida este o artistă unică. Are o viaţă dramatică pe care o povesteşte fără ruşine, într-un mod spontan şi deschis. Cred că exact asta este ceea ce le place oamenilor la ea”, a declarat miercuri Eduardo Costantini despre pictoriţă, care a murit în 1954, la vârsta de 47 de ani.

Vezi şi: Cel puţin 15 morţi şi 50 de răniţi într-un atac asupra unei gări din Ucraina – VIDEO – Black News

Expoziţia de la Malba, prezentată miercuri presei, cuprinde peste 240 de lucrări, dintre care multe nu au mai fost expuse în public de aproape 30 de ani. Este şi cazul tabloului “Diego y yo”, care nu a mai fost expus din 1998, a subliniat Eduardo Costantini.

Prin vânzarea cu 34,9 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate de Sotheby’s, “Diego y yo”, aflat anterior în mâinile unui colecţionar, a devenit de departe cel mai scump tablou latino-american din istorie, depăşind recordul lui Diego Rivera pentru un tablou (“Los Rivales”, 1931) vândut cu 9,76 milioane de dolari la o licitaţie în 2018. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului Salvatorii au mers, săptămâna aceasta, pe la casele oamenilor din diferite localități, pentru...

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului Polonia va începe până la sfârşitul acestui an...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.