X

Un avion de antrenament militar s-a prăbuşit în Iran! Ambii piloţi au murit

Doi piloţi au murit marţi în Iran în urma prăbuşirii unui avion F-7 de antrenament militar, în centrul ţării, a anunţat televiziunea de stat, vorbind despre un “accident”, informează AFP, potrivit agerpres.

“Doi piloţi de avion au murit în accidentul care a avut loc în această dimineaţă în regiunea Anarak”, în provincia Ispahan, a anunţat Iribnews, site-ul televiziunii.

Citeşte şi: Ce se ascunde în spatele schimbărilor politicii SUA față de Cuba și Venezuela? – Black News

Aparatul, care aparţinea forţelor aeriene iraniene, decolase de la baza aviatică din Ispahan pentru exerciţii de antrenament în regiunea Anarak, a precizat aceeaşi sursă.

Avionul, a cărui misiune era “antrenamentul cu trageri” de luptă, s-a prăbuşit la ora 08:10 (03:40 GMT), a anunţat pentru agenţia oficială Irna viceguvernatorul Ispahanului, Mohammad-Reza Jannessari.

Cauzele exacte ale accidentului fac obiectul unei anchete, a adăugat el.

În ultimii ani, mass-media locale au informat despre prăbuşirea mai multor avioane de luptă în Iran.

Citeşte şi: Lituania anunţă retragerea ambasadorului din Rusia – Black News

În februarie, un avion de luptă F-5 s-a prăbuşit în oraşul Tabriz, în nord-vestul Iranului, făcând trei morţi, printre care piloţii.

Forţele armate iraniene numără circa 300 de aparate de luptă, ruseşti (MiG-29 şi Su-25), chineze (F-7), americane (F-4, F-5 şi F-14) şi franceze (Mirage F1), precum şi câteva “Saeqeh”, o versiune iraniană a aparatului american F-5, potrivit experţilor. Însă, tot potrivit experţilor, doar o parte dintre aceste aparate ar fi cu adevărat operaţionale.

Tags: Anarakavion prabusitF-7IranIspahanMohammad-Reza Jannessariteheran
Categorii: Știrile zilei