Un avion militar rus a intrat în coliziune cu o dronă militară americană deasupra Mării Negre

Publicat:

Un avion militar rus a intrat în coliziune cu o dronă occidentală deasupra Mării Negre, iar drona a fost doborâtă, afirmă surse militare citate de presa internaţională, informează mediafax.

Conform unor surse citate de postul de televiziune CNN, o dronă MQ-9 Reaper a Forţelor Aeriene americane, care efectua o misiune în spaţiul internaţional, deasupra Mării Negre, s-a lovit cu un avion de vânătoare Suhoi SU-27..


Citește și : Ursula von der Leyen doreşte ‘reguli de joc echitabile’ cu China

Din cauza coliziunii, drona militară americană a suferit avarii şi a fost prăbuşită intenţionat de Forţele Aeriene americane, a declarat un oficial de la Washington, sub protecţia anonimatului.

Un alt oficial american a declarat pentru postul de televiziune BBC News că două avioane de vânătoare americane au încercat să intercepteze drona americană şi au efectuat “manevre neprofesioniste” care au cauzat prăbuşirea aparatului de zbor fără pilot. Din cauza incidentului, unul dintre avioanele militare ruse a fost pe punctul de a se prăbuşi, dar s-a redresat, a susţinut oficialul american.

Surse citate de Agenţia France-Presse au raportat “un incident” cu o dronă de fabricaţie americană deasupra Mării Negre.

Citește și : Putin şi Lavrov intervin la primul congres al Mişcării Internaţionale a Rusofililor

 

Forţele Aeriene americane au confirmat incidentul şi prăbuşirea dronei. “Drona noastră de tip MQ-9 efectua operaţiuni de rutină în spaţiul aerian internaţional când a fost interceptată şi lovită de un avion rus, ceea ce a provocat prăbuşirea şi pierderea dronei MQ-9”, a declarat, potrivit cotidianului Le Monde, generalul James Hecker, comandantul Forţelor Aeriene americane responsabil de zona Europa şi Africa.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O femeie a recunoscut că a condus o rețea de proxenetism pentru politicienii din SUA

O femeie a recunoscut că a condus o rețea de proxenetism pentru politicienii din SUA O femeie de 42 de ani a recunoscut că a...

Singurele organisme de pe Terra în care nu a ajuns microplasticul

Singurele organisme de pe Terra în care nu a ajuns microplasticul Poluarea cu particule de microplastic (particule cu dimensiuni de la 5 milimetri până la...

Fostul portar al Germaniei, Jens Lehmann, amendat cu 135.000 de euro după ce a deteriorat garajul vecinului său cu o drujbă

Fostul portar al Germaniei, Jens Lehmann, amendat cu 135.000 de euro după ce a deteriorat garajul vecinului său cu o drujbă Jens Lehmann a fost...

UE examinează acordarea unui ajutor de urgență pentru agricultorii moldoveni

UE examinează acordarea unui ajutor de urgență pentru agricultorii moldoveni Uniunea Europeană examinează posibile soluții de oferire a unui ajutor de urgență pentru agricultorii moldoveni...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.