X

Un avion NATO a aterizat la Chişinău

Un avion NATO a aterizat la Chişinău

Armata Națională a recepționat, pe 1 august, un lot de asistență din partea Guvernului Statelor Unite ale Americii.

Lotul este oferit în contextul modernizării Armatei Naționale și sporirii capacităților de apărare ale Republicii Moldova. Asistența a ajuns la Chișinău pe cale aeriană. Momentul a fost surprins de locuitorii Capitalei, transmite Newsmaker.md.

„În ultimii 31 de ani, Guvernul Statelor Unite, prin intermediul Comandamentului European al SUA, a oferit peste 123 de milioane de dolari în asistență militară, instruire și educație și peste 36 de milioane de dolari în asistență umanitară, la cererea actualului Guvern moldovean și a guvernelor anterioare. Acordul pentru aceste livrări de rutină de articole de apărare livrate astăzi a fost încheiat în 2019 și este doar unul dintre multele moduri în care Statele Unite sunt mândre să colaboreze cu Republica Moldova pentru un viitor mai prosper, mai democratic și mai sigur pentru toți cetățenii săi”, a informat Ambasada SUA la Chișinău.

Citeşte şi: O mașină a izbit în plin poarta Ambasadei Rusiei din Chișinău/ UPDATE – Stiripesurse.md

Potrivit sursei citate, reprezentanta Ministerului Apărării, Ala Diaconu, a declarat că în scurt timp instituția va reveni cu detalii.

Tags: avionchisinauNATOSUA
Categorii: Știrile zilei