X

Un avocat din procesul atentatului de la Muzeul Evreiesc din Bruxelles reclamă furtul unui dosar-cheie

Unul dintre avocaţii în procesul privind atacul comis în 2014 la Muzeul Evreiesc din Bruxelles a fost victima unei spargeri în care a fost înlocuit dosarul referitor la Mehdi Nemmouche, principalul suspect în acest caz, iar pe biroul avocatului a fost lăsat un pistol-mitralieră Kalaşnikov fals, transmite miercuri AFP, potrivit agerpres.

Patru persoane – un cuplu israelian, un bărbat belgian şi o femeie franceză – au fost ucise în atacul armat comis la 25 mai 2014 la Muzeul Evreiesc din capitala Belgiei.

Citește și: Juan Guaido NU mai are voie să iasă din Venezuela

Principalul suspect, Mehdi Nemmouche, a fost capturat o săptămână mai târziu. Un al doilea suspect, Nacer Bendrer, a fost arestat pentru bănuiala că l-a ajutat pe Nemmouche. Cetăţean francez, Mehdi Nemmouche a călătorit în Siria în 2013 pentru a se alătura taberelor de antrenament jihadiste şi a lupta alături de grupări extremiste.

Marţi seară, Vincent Lurquin, avocatul uneia dintre părţile civile în proces, a fost victima unui spargeri a cabinetului său situat în comuna bruxelleză Berchem-Sainte-Agathe.

El a constatat dispariţia laptopului său şi a două dintre dosarele de care se ocupa, printre care cel referitor la cazul Nemmouche, a precizat Parchetul belgian. În plus, pe biroul său a fost găsită replica unui pistol-mitralieră Kalaşnikov.

Citește și: Aterizare neobișnuită la Caracas! Un avion plin cu ruși a ajuns în capitala Venezuelei

A fost deschisă o anchetă pentru efracţie, furt şi ameninţare.

Procesul contra lui Mehdi Nemmouche şi Nacer Bendrer a început la Tribunalul regal din Bruxelles, audierile urmând să dureze între şase şi opt săptămâni.

Printre cei 120 de martori care urmează să compară în faţa instanţei se află şi patru jurnalişti francezi care au fost luaţi ostatici în Siria în anul 2013. Ei l-au identificat pe Nemmouche drept unul dintre paznicii lor. Unul dintre cei patru jurnalişti a declarat că Mehdi Nemmouche tortura periodic prizonieri sirieni.

Tags: atentatBelgiaBerchem-Sainte-AgathebruxellesKalaşnikovMehdi NemmoucheMuzeul EvreiescNacer BendrerVincent Lurquin
Categorii: Diaspora