X

Un bărbat a fost arestat la New York după ce a intrat cu maşina în reşedinţa cântăreţei Taylor Swift

Poliţia din New York a anunţat vineri arestarea unui bărbat care a intrat cu maşina în timpul nopţii în reşedinţa superstarului pop Taylor Swift, informează AFP, potrivit agerpres

Morgan Mank, în vârstă de 31 de ani, din Virginia, a fost arestat după ce a condus pe contrasens pe o stradă din cartierul Tribeca, din sudul Manhattan-ului, unde se află reşedinţa vedetei de 32 de ani, cu aproape 200 de milioane de urmăritori pe Instagram.

Citește și : Xiomara Castro, prima femeie preşedinte în Honduras

Potrivit raportului poliţiei consultat de AFP, vineri în jurul orei 3.00 (08.00 GMT), “martorii afirmă că au văzut un bărbat într-o maşină mergând pe contrasens pe strada Franklin şi izbindu-se de clădirea rezidenţială”, în care locuieşte Taylor Swift. Suspectul “a ieşit apoi din vehiculul său, s-a apropiat de clădire şi a încercat fără succes să forţeze o uşă securizată”.

Mank a fost ulterior transportat la spital, a indicat poliţia, care nu a confirmat că acesta ar fi făcut comentarii ostile la adresa vedetei.

Nu este prima dată când starul pop este ţinta celor pe care i-a descris drept “hărţuitori” şi împotriva cărora vrea să se protejeze.

În 2019, în revista Elle, ea povestit că au existat “destui hărţuitori care au încercat să-i intre în casă”, din cauza cărora s-a simţit obligată să “se pregătească în caz că s-ar întâmpla ceva rău”.

Un alt bărbat, pe nume Roger Alvarado, a fost arestat de mai multe ori în ultimii ani pentru că a încercat să intre în casa din Manhattan a vedetei.

Citește și : China o lasă pe Michelle Bachelet să viziteze regiunea Xinjiang

În iunie 2019, un bărbat din Iowa a încercat să se strecoare în casa din Rhode Island a cântăreţei, susţinând că vrea să o ia de soţie.

În 2017, superstarul a câştigat un proces împotriva lui David Mueller, un DJ pe care l-a acuzat de agresiune sexuală.

Tags: manhattanMorgan Manknew yorkTaylor Swifttribecavirginia
Categorii: Știrile zilei