X

Un bărbat a fost condamnat la moarte prin Zoom

Un judecător din Singapore a condamnat un bărbat la moarte în timpul unei videoconferinţe ţinute prin aplicaţia Zoom, în cadrul unui proces pentru rolul său într-o afacere de droguri, unul dintre doar două cazuri cunoscute în care verdictul privind pedeapsa capitală a fost dat online, relatează miercuri Reuters, potrivit agerpres.

Punithan Genasan, un malaezian în vârstă de 37 de ani, a fost informat vineri că va fi spânzurat pentru că a pus la cale o tranzacţie cu heroină în 2011, potrivit documentelor instanţei, în timp ce ţara se află sub izolare pentru a opri epidemia de coronavirus.

Citeşte şi: Mahmoud Abbas RUPE toate acordurile cu SUA şi Israel

“Pentru siguranţa tuturor celor implicaţi în procedură audierile (…) au avut loc prin videoconferinţă”, a declarat un purtător de cuvânt al Curţii Supreme din Singapore, citând restricţiile impuse pentru a reduce la minimum răspândirea virusului.

Acesta este primul caz penal în care sentinţa de condamnare la moarte este pronunţată într-un proces online în Singapore, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Grupurile pentru drepturile omului au criticat utilizarea videoconferinţei pentru verdicte privind pedeapsa capitală, inclusiv un caz în Nigeria mai înainte în această lună despre care ONG-ul Fair Trials afirmă că a fost prima condamnare la moarte pronunţată de la distanţă.

Avocatul lui Genasan, Peter Fernando, a declarat că nu a avut obiecţii că hotărârea a fost pronunţată vineri pe Zoom.

El a spus că judecătorul putea fi auzit clar, dar că clientul său are în vedere un recurs împotriva verdictului.

Multe audieri în cadrul proceselor în Singapore au fost suspendate pe fondul măsurilor de izolare instituite la începutul lunii aprilie şi până la 1 iunie, în timp ce cazurile considerate esenţiale au fost judecate de la distanţă.

Singapore are o politică de toleranţă zero pentru drogurile ilegale şi a spânzurat sute de persoane – inclusiv zeci de străini – pentru infracţiuni legate de narcotice în ultimele decenii, potrivit grupurilor pentru drepturile omului.

“Utilizarea de către Singapore a pedepsei cu moartea este crudă şi inumană, iar folosirea tehnologiei de la distanţă, precum Zoom, pentru a condamna un om la moarte este şi mai rea”, a declarat directorul adjunct al Human Rights Watch pentru Asia, Phil Robertson.

Citeşte şi: Procurorii sud-coreeni cer 35 de ani de închisoare pentru fosta preşedinte a ţării

Consilierul pentru pedeapsa cu moartea al Amnesty International, Chiara Sangiorgio, a spus: “Fie via Zoom sau în persoană, pedeapsa cu moartea este întotdeauna crudă şi inumană”.

“Acest caz este un alt memento că Singapore continuă să sfideze dreptul şi standardele internaţionale impunând pedeapsa cu moartea pentru traficul de droguri”, a adăugat ea.

Tags: Amnesty InternationalChiara SangiorgiodroguriFair TrialsheroinaHuman Rights WatchPeter FernandoPhil RobertsonPunithan GenasansingaporeZoom
Categorii: Știrile zilei