Un bărbat a fost găsit SINGUR cu nouă copii într-o fermă IZOLATĂ din Olanda. Acum este bănuit de abuz sexual!

Publicat:

Un bărbat de 67 de ani care a trăit timp de aproape un deceniu izolat la o fermă din nordul Olandei este suspectat de abuz sexual asupra a doi dintre copiii săi, astăzi adulţi şi care au părăsit locuinţa familiei, a anunţat joi parchetul olandez, citat de AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Bărbatul a fost arestat la jumătatea lui octombrie, la câteva zile după ce poliţia l-a descoperit împreună cu cinci dintre copiii săi – şi ei deja adulţi – într-o căsuţă din Ruinerwold, un sat din provincia nordică Drenthe.


Citește și: Manifestanții din Chile au luat cu asalt cel mai mare mall din Capitală – VIDEO

Descoperirea a fost făcută după ce un al şaselea copil al bărbatului, un tânăr de circa 25 de ani, a venit într-o stare de “confuzie” la un local din sat.

Tatăl este bănuit de abuz sexual asupra a doi dintre cei trei copii ai săi mai mari, care au plecat între timp de acasă şi nu au locuit la ferma din Ruinerwold, a menţionat parchetul.

El este bănuit de asemenea de tentativă de privare de libertate şi maltratare a celor nouă copii ai săi, în total, precum şi de spălare de bani.

Testul ADN a confirmat că bărbatul este într-adevăr tatăl celor şase copii găsiţi la fermă şi care au între 18 şi 25 de ani. Naşterea acestora nu a fost înregistrată şi nu au frecventat şcoala, aşa cum cere legislaţia olandeză. Mama celor şase a decedat în 2004 în oraşul Zwolle, la circa 30 km de Ruinerwold, au stabilit anchetatorii.

Citește și: Trump semnează legile care protejează protestatarii din Hong Kong. Reacția Chinei nu se lasă așteptată

Un cetăţean austriac în vârstă de 58 de ani care era chiriaş la fermă a fost arestat cu câteva zile înainte de bărbatul de 67 de ani. Cei doi sunt bănuiţi şi că au ţinut în detenţie timp de mai multe luni un austriac de 69 de ani la Meppel, în aceeaşi provincie, în 2009. Ancheta continuă.

În anii 1980, olandezul a fost membru al sectei Moon, organizaţie controversată creată în Coreea de Sud, cunoscută şi ca Biserica unificării, a indicat Wim Koetsier, purtător de cuvânt al sectei în Olanda, în opinia căruia bărbatul şi-ar fi creat propriul grup împreună cu o altă persoană.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.