
Caz absolut șocant în Portugalia. Un bărbat în vârstă de 59 de ani a murit asfixiat, după ce soţia sa obeză s-a împiedicat. A căzut peste el și nu s-a mai putut ridica.
La sosirea pompierilor și a medicilor era deja inconștient. Bărbatul a suferit un stop cardiac.
Portughezii de la Correio da Manhã scriu că a fost nevoie de cinci bărbați pentru a o ridica pe femeie. Polițiștii au exclus orice faptă penală, spunând că a fost un accident nefericit. Partenera bărbatului decedat a primit sprijin psihologic.
„A fost încadrat drept asfixie accidentală. Evident, este un deces foarte neobișnuit, dar nu a existat nicio intenție criminală. A fost o simplă împiedicare a femeii când s-a ridicat din pat și a încercat să se apropie de soțul ei, care era întins pe podea, ceea ce a dus la tragedie”, spune o sursă din anchetă.