X

Un bărbat arestat după ce a blocat calea ferată pe care circulă trenurile Eurostar între Franța și Marea Britanie

Poliţia britanică a arestat un bărbat ce a blocat sâmbătă calea ferată determinând compania care administrează trenurile Eurostar între Londra, Paris şi Bruxelles să suspende toată circulaţia lor spre şi din Marea Britanie timp de mai multe ore, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Eurostar a declarat că serviciile vor putea fi repornite după această arestare, dar a recomandat ca pasagerii care şi-ar schimba planurile de călătorie să o facă. Lungi cozi se puteau vedea în staţia londoneză St. Pancras.

Citește și : The Telegraph: Theresa May ar trebui să se retragă de dragul Brexit-ului

Media locale au arătat imagini ale unui bărbat pe acoperişul staţiei purtând un steag englez.

Bărbatul a fost reţinut pentru pătrundere ilegală în zona şinelor de cale ferată şi obstrucţie după ce şi-a petrecut noaptea pe acoperişul staţiei, a declarat Poliţia Transporturilor Britanice.

Citește și : Zi decisivă pentru Slovacia: A început votul pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Tags: bruxellesEurostarlondramarea britanieparis
Categorii: Diaspora