Un bărbat care s-a ascuns patru luni de autorități, reținut

Un bărbat care s-a ascuns patru luni de autorități, reținut

Un conațional în vârstă de 41 de ani, căutat mai bine de patru luni de către ofițerii de investigații, a fost reținut în urma informației operative la Dondușeni, în comun cu angajații SPF „Otaci” ai DR Nord. Acesta se eschiva de la organele de drept, într-o casă părăsită, situată la marginea s. Arionești, r. Dondușeni. 

În cadrul discuției cu angajații Poliției de Frontieră, bărbatul a recunoscut că a încercat să se ascundă, cu speranța că astfel va scăpa de pedeapsă. Acesta fiind anunțat în căutare pentru faptul comiterii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei  moldo-ucrainene.

Potrivit materialelor cauzei penale, în privința cetățeanului menționat, de către Judecătoria Edineț sediul Dondușeni, a fost emis mandat de reținere, din motiv că se eschiva de la instanța de Judecată.

Conform procedurii, persoana a fost prezentată instanței de judecată în vederea asigurării executării acțiunilor ce se impun precum și pronunțarea unei hotărâri pentru infracțiunea comisă în raport cu circumstanțele cauzei date.

Tags: care s-a ascuns patru luni de autoritățireţinutUn bărbat
Categorii: SocialȘtirile zilei