Un bărbat din Grigoriopol a murit carbonizat în propria locuinţă

Un incendiu grav s-a produs la Grigoriopol ieri, 6 februarie. Un bărbat de 50 de ani a decedat. Cauza incendiului este fumatul neglijent.

Totul s-a întâmplat în seara zilei de 6 februarie, în satul Butor din Grigoriopol, transmite presa din stânga Nistrului.

Citeşte şi: Stare de urgenţă decretată în Santorini – Stiripesurse.md

S-a stabilit că în locuință se aflau o femeie în vârstă de 71 de ani și fiul ei de 50 de ani. Bărbatul avea o fractură la picior și nu se putea ridica din pat. Așadar, acesta a decis să fumeze în pat.

La un moment dat, femeia a observat fum. Aceasta a chemat imediat vecinii pentru ajutor, pentru a-și scoate fiul din casă. Totuși, când aceștia au venit, odaia în care se afla bărbatul era plină de flăcări. Atunci, aceștia au chemat pompierii.

La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri care au reușit stingerea incendiului rapid. După lichidarea flăcărilor, aceștia au depistat cadavrul bărbatului în odaie, în locul în care fusese patul.

Incendiul a afectat două încăperi cu o suprafață de 26 metri pătrați. De asemenea, o parte din tavanul locuinței s-a prăbușit.

Potrivit datelor preliminare, cauza incendiului este fumatul neglijent.

Tags: ButorGrigoriopolincendiu
Social