Un bărbat din Teleneşti a rămas blocat în noroi până la brâu

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, autoritățile au fost alertate în jurul orei 13:20, precum că o persoană a rămas blocată în nămol, până la brâu, într-un iaz din Teleneşti. Imediat, la fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri.

Ajunși, aceștia au stabilit că un bărbat era blocat în nămol la distanța de aproximativ 50 de metri de la mal și nu putea ieși de sine stătător. Astfel, angajații IGSU, cu ajutorul echipamentului special, în scurt timp au reușit să scoată bărbatul din nămol la malul lacului și l-au predat Serviciului medical de Urgență, primind ajutorul necesar de rigoare. Bărbatul nu a fost transportat la spital, fiind în afara oricărui pericol.

În acest context, IGSU atenționează oamenii despre riscurile ce pot apărea în legătură cu înregistrarea temperaturilor oscilante. Astfel, persoanele sunt îndemnate să evite aflarea și mersul pe bazinele acvatice. De asemenea, pescarii sunt rugați să evite pescuitul la copcă sau orice activități pe gheață, întrucât  există riscul prăbușirii în apă.

Potrivit IGSU, de la începutul anului curent, angajații IGSU au reușit să salveze de la înec 347 de persoane dintre care 78 de copii minori.

This post was last modified on 04/12/2024 10:25 10:25

Tags: IGSUTeleneşti
Social