X

Un bărbat s-a aruncat de la etajul 4 al noului tribunal din Paris

Un bărbat se afla vineri în stare gravă după ce s-a aruncat de la etajul al 4-lea al noului tribunal din Paris, trei agenţi încercând în zadar să-l împiedice să sară, informează AFP, potrivit agerpres.

‘Bărbatul a căzut de la etajul al patrulea după ce a sărit peste balustrada de sticlă (…), trei agenţi au încercat în zadar să-l reţină timp de câteva minute’, a declarat o sursă judiciară.

Citeşte şi: Performanţă formidabilă: Un român a câștigat Premiul Nobel Junior pentru Informatică

Prezentând traumatisme multiple, el a fost transportat la spital în ‘stare gravă’, potrivit unui purtător de cuvânt al departamentului de pompieri din Paris. Însă, ‘viaţa sa nu este în pericol’, a spus o sursă apropiată cazului.

Agenţii au reuşit să-l ţină de braţe câteva minute, însă în cele din urmă el a căzut, în jurul orei locale 10:45. Martorii, care se aflau jos, au avut timp să creeze un cordon şi să aşeze pe podea haine, a declarat Remy Heitz, noul procuror general al Parisului.

Citeşte şi: Israelul recunoaşte că a torpilat un vas plin cu refugiaţi

La solicitarea preşedintelui tribunalului şi a procurorului general al Parisului, ‘a fost mobilizată o celulă medico-psihologică pentru a se ocupa de cei care au intervenit şi de numeroşii martori ai dramei’, produse în holul central al noului tribunal din Paris, inaugurat în aprilie.

Patru persoane aflate în stare de şoc au primit îngrijiri medicale la faţa locului, potrivit pompierilor.

Tags: frantaparisRemy Heitztribunal
Categorii: Externe