X

Un bărbat şi fiica lui au fost arestaţi în Olanda pentru finanţarea Hamas

Anchetatorii olandezi au arestat un bărbat şi pe fiica sa, suspectaţi că au trimis peste cinci milioane de euro mişcării islamiste palestiniene Hamas, încălcând astfel sancţiunile UE, transmite AFP, potrivit agerpres.

Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, şi fiica sa, de 25 de ani, din Leidschendam, în apropiere de Haga, au fost arestaţi pe 22 iunie. Ei sunt suspectaţi de “finanţare pe scară largă” a Hamas, a precizat parchetul olandez.

Citeşte şi: Revolta grupului Wagner a fost o înscenare: Putin și Prigojin au pus totul la cale! – Black News

Anchetatorii au găsit sume mari de bani în timpul percheziţiilor efectuate într-o casă din Leidschendam şi la companie din Rotterdam şi au confiscat un sold bancar de aproximativ 750.000 de euro, au precizat aceştia.

Parchetul a arătat că “îi suspectează că au trimis bani, în jur de 5,5 milioane de euro, către grupuri legate de organizaţia Hamas”.

“De asemenea, ei sunt suspectaţi de participare la o organizaţie criminală al cărei scop este de a susţine financiar Hamas”, a adăugat sursa citată.

Suspecţii ar fi fost implicaţi într-o fundaţie care a înlocuit o fostă organizaţie sancţionată care trimitea fonduri către Hamas, au precizat procurorii.

Anchetatorii şi-au început cercetările după ce au fost raportate tranzacţii neobişnuite şi după ce ziarele au relatat despre un eveniment de strângere de fonduri în Europa pentru Hamas.

Citeşte şi: Putin a ţinut un discurs televizat după eşecul rebeliunii conduse de Prigojin, liderul mercenarilor Wagner – Black News

Hamas, care controlează enclava Gaza, a fost inclusă pe lista teroristă a UE după atentatele din 11 septembrie 2001 din SUA.

Confirmată de mai multe ori ulterior, această decizie a fost contestată în faţa Tribunalului UE, care în 2014 a dat câştig de cauză Hamas. A urmat o dezbatere juridică foarte tehnică, finalizată în vara anului 2017 cu anularea hotărârii din 2014 de către Curtea de Justiţie a UE (CJUE).

Tags: Curtea de Justiţie a UE (CJUE)GazahamasLeidschendamrotterdam
Categorii: DiasporaSinteze