Un bebeluş de 4 luni a murit după ce a fost vaccinat

Publicat:

Un bebeluş de 4 luni a murit după ce a fost vaccinat

Tragedie fără margini într-o familie din Nordul R.Moldova, după ce și-au găsit copilul de câteva luni fără suflare, susțin sursele PulsMedia.MD.

Copilul în vârstă de aproximativ 4 luni a fost găsit fără suflare în pătuț, de către tatăl său, un tânăr în vârstă de 25 de ani, când s-a trezit ca să meargă la muncă.


Citeşte şi: Cristina Gherasimov a depus jurământul de învestire în funcția de viceprim-ministră pentru integrare europeană – Stiripesurse.md

Acesta a solicitat imediat intervenția unui echipaj medical, însă din nefericire medicii au putut doar să constate decesul acestuia.

Un bebeluş de 4 luni a murit după ce a fost vaccinat

Mama copilului, o tânără de 21 de ani, le-ar fi declarat oamenilor legii că pruncul s-a trezit din somn în jurul orelor 17.00-18.00, după care permanent s-a afla în vizorul părinților. Acesta nu ar fi prezentat simptome că ar fi fost bolnav sau că i-ar fi stat. Copilul a adormit în jurul orei 01:30, tânără fiind cea care l-a dus în pătuțul său care se afla în aceeași cameră cu părinții.

Tânără le-ar mai spus polițiștilor că la data de 29 ianuarie a fost cu copilul la un control medical și că acesta ar fi fost perfect sănătos, iar în amiaza zilei ar fi primit patru vaccinuri.

Copilul ar mai fi fost vaccinat anterior, însă nu ar fi fost înregistrate efecte adverse, sau alergii la medicamente.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tragedie în Chișinău. Doi copii au fost electrocutați în timp ce se jucau în parc

Tragedie în Chișinău. Doi copii au fost electrocutați în timp ce se jucau în parc Tragedie în capitală. Doi copii au fost electrocutați în timp...

METEO// Caniculă la sud și fără precipitații

METEO// Caniculă la sud și fără precipitații Pentru ziua de astăzi, meteorologii transmit vreme caldă cu cer variabil. Citește și: Statul va crea un fond mutual...

Minnesota nu poate interzice adulților sub 21 de ani să poarte arme

Minnesota nu poate interzice adulților sub 21 de ani să poarte arme O curte federală de apel a decis că o lege din Minnesota care...

Evenimentele Zilei de 19 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 19 iulie în Istorie 19 iulie este a 200-a zi a calendarului gregorian și a 201-a zi în anii bisecți.   Sărbătorle Zilei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.