Un birou permanent al Parlamentului European va fi deschis la Chișinău

La Chișinău va fi deschis un birou permanent al Parlamentului European. Anunțul a fost făcut de eurodeputatul Siegfried Mureșan la sfârșitul reuniunii a 15-a a Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Moldova, care s-a desfășurat la Bruxelles.

Citește și: Serebrian a discutat cu coordonatoarea rezidentă a ONU în Moldova

Potrivit oficialului, deschiderea, cât mai curând, a unui Birou al Parlamentului European în Republica Moldova este stipulată în declarația reuniunii.

„Prin acest birou, noi, Parlamentul European, vom putea sprijini mai ușor autoritățile de la Chișinău în procesul de aderare și de integrare europeană. În plus, este un foarte bun instrument de comunicare instituțională. Vedem asaltul propagandei antieuropene a Federației Ruse în toate țările din Uniunea Europeană și din vecinătate. Biroul Parlamentului European de la Chișinău va putea implementa mai ușor măsuri de comunicare și informare prin care să explicăm oamenilor beneficiile pe care la oferă Uniunea Europeană”, a specificat eurodeputatul Siegfried Mureșan.

Declarația Comitetului Parlamentar de Asociere cuprinde mai multe propuneri pentru a întări sprijinul european pentru Republica Moldova, printre care se numără  liberalizarea permanentă a comerțului cu Uniunea Europeană, accelerarea integrării Republicii Moldova în UE și în piața unică,  adoptarea cât mai rapidă a Facilității Europene pentru Republica Moldova, în valoare de 1,8 miliarde de euro, cel mai mare pachet de sprijin din istoria țării.

Totodată, în declarație sunt condamnate acțiunile Federației Ruse de intimidare și tentativele de destabilizare a Republici Moldova și încercările de folosire a gazului ca instrument de șantaj împotriva cetățenilor Republici Moldova.

Tags: Birou permanent al Parlamentului Europeanhome1Siegfried Mureşan
Știrile zilei