X

Un braconier din Brazilia, arestat după ce a ucis peste 1.000 de jaguari

Autorităţile braziliene au destructurat în regiunea amazoniană (nord) un grup de braconieri, dintre care unul este suspectat că ar fi ucis peste o mie de jaguari din 1987, a anunţat parchetul, relatează AFP, potrivit agerpres.

Cei şapte bărbaţi “acţionau în interiorul statului Acre (nord, la graniţa cu Peru)” şi “ucideau animalele din regiune, precum jaguari, capibara (cea mai mare specie de rozătoare din lume), pecari (mistreţ originar din America de Sud) şi căprioare”, a declarat Ministerul Public brazilian, care a pus sub ascultare şi urmărire braconierii timp de trei luni.

Citește și : Tusk anunţă că liderii UE au ajuns la un acord privind viitorii şefi ai instituţiilor europene

În această perioadă, ei au organizat 11 partide de vânătoare, în timpul cărora au fost ucişi “opt jaguari, 13 capibara, 10 pecari şi două căprioare”.

Braconierii foloseau câini în timpul vânătorilor.

“Cel mai vechi şi cel mai activ membru al grupului acţiona din 1987 şi, potrivit informaţiilor noastre, el ar fi putut ucide peste o mie de jaguari în această perioadă”, a afirmat parchetul brazilian.

Cei şapte bărbaţi riscă pedepse cu închisoarea şi amenzi, în funcţie de gradul lor de implicare.

Citește și : Socialiştii europeni sunt ‘profund dezamăgiţi’ de propunerile pentru conducerea UE

Jaguarul, cea mai mare felină din America, trăieşte în 18 ţări din America Latină, din nord-vestul Argentinei până în zonele muntoase centrale din Mexic. Este considerată o specie “aproape ameninţată”, cu o populaţie de 64.000 de indivizi, care se află în declin, potrivit Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii.

Tags: AcreAmerica de SudbraconierijaguariPeru
Categorii: Știrile zilei