Un Brexit fără acord ar putea duce la oprirea producţiei SUV-ului Qashqai în Marea Britanie

Publicat:

Constructorul auto japonez Nissan va reveni asupra deciziei sale anterioare care viza producţia SUV-ul Qashqai la uzina sa de la Sunderland, în cazul în care Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană fără acord de divorţ, informează cotidianul Financial Times citând surse din apropierea acestui dosar, potrivit agerpres.

În luna noiembrie 2016, Nissan a promis că va produce modelul Qashqai la uzina sa de la Sunderland, cea mai mare uzină de producţie de automobile din Marea Britanie, după ce directorul general de atunci Carlos Ghosn a obţinut asigurări de la Guvernul de la Londra că operaţiunile sale vor fi protejate de impactul Brexitului.


Citește și : Utilizarea de muniție reală în timpul protestelor de la Hong Kong este exagerată, afirmă șeful diplomației britanice

Însă după scandalul provocat anul trecut de arestarea lui Carlos Ghosn şi diminuarea profiturilor, Nissan a demarat o procedură de revizuire globală a operaţiunilor sale, procedură care face toate uzinele, inclusiv cea de la Sunderland, vulnerabile la restructurări sau chiar închideri.

Potrivit surselor citate de Financial Times, decizia Nissan de a produce SUV-ul Qashqai în Marea Britanie era condiţionată de un Brexit ‘soft’ care includea un acord comercial sau un acord de tranziţie. În schimb, un Brexit dezordonat, în cadrul căruia Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană fără un acord de divorţ, ar putea duce la eventuala închidere a uzinei de la Sunderland.

Financial Times citează de asemenea un comunicat al celor de la Nissan, în care producătorul auto subliniază că se numără printre companiile cu investiţii semnificative în Marea Britanie şi care aşteaptă încă clarificări cu privire la modul în care vor arăta viitoarele relaţii comerciale dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană.

“Având în vedere că o trecere bruscă de la aceste reguli la cele ale OMC ar avea implicaţii serioase pentru industria britanică, cerem negociatorilor din ambele părţi să lucreze împreună pentru un Brexit ordonat care să continue să încurajeze schimburile comerciale reciproc avantajoase”, se arată în comunicatul celor de la Nissan, care subliniază că, deocamdată, planurile privind producţia Qashqai la uzina de la Sunderland nu s-au modificat.

Citește și : Taiwanul condamnă ‘dictatura’ din China, cu ocazia aniversării instalării regimului comunist

SUV-ul Qashqai reprezintă peste două treimi din cele 440.000 de vehicule produse anual la uzina de la Sunderland, cea mai mare uzină de producţie de automobile din Marea Britanie. Încetarea producţiei modelului Qashqai ar duce la pierderea unei părţi importante din cele 7.000 de locuri de muncă dar ar pune sub semnul întrebării şi viitorul uzinei. Pe lângă Qashqai, Nissan produce la uzina de la Sunderland şi modelul Juke precum şi automobilul electric Leaf.

SUV-ul Qashqai este produs de Nissan şi în Japonia iar conform unui acord comercial convenit de Japonia şi UE, Nissan va putea să exporte Qashqai din Japonia în Europa fără tarife vamale, în timp ce modelele produse în Marea Britanie ar putea fi vizate de taxe vamale după Brexit.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.