X

Un Brexit fără acord ar reprezenta o ”catastrofă absolută”, afirmă Juncker

O ieşire a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană în absenţa unui acord provizoriu în vigoare ar reprezenta o ”catastrofă absolută”, a apreciat miercuri preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, potrivit dpa, scrie Agerpres.

”Riscurile unei ieşiri dezordonate a Marii Britanii din Uniunea Europeană sunt evidente: va fi o catastrofă absolută”, a declarat Juncker la Bruxelles.

Citește și : Începe numărătoarea inversă : Au mai rămas 100 de zile până la Brexit

El a adăugat că, din acest motiv, executivul UE şi statele membre lucrează din greu pentru a evita un asemenea scenariu.

”Dar pentru un tango decent este nevoie de doi”, a punctat şeful executivului comunitar, într-o referire clară la provocările politice de la Londra legate de Brexit.

Premierul britanic Theresa May s-a întâlnit marţi cu membrii cabinetului său pentru a analiza posibilitatea ca Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord să părăsească Uniunea Europeană fără un acord de retragere, pe fondul unei opoziţii puternice în parlament.

May a spus că guvernul său şi-a accelerat deja pregătirile pentru potenţiale probleme post-Brexit, ”precum fluxul traficului în diferite porturi aici, în Regatul Unit”.

Premierul britanic a anunţat luni că intenţionează să reprogrameze pentru săptămâna care începe pe 14 ianuarie votul în parlament asupra acordului privind Brexitul.

Theresa May a cerut joia trecută Bruxellesului noi garanţii pentru a o ajuta să obţină ratificarea acordului de Brexit de către deputaţii britanici, dar liderii europeni au părut mai degrabă agasaţi de aceste solicitări considerate prea vagi. Liderii Celor 27, care s-au declarat cu toţii “gata să o ajute” pe Theresa May, au adoptat un text, fără valoare juridică, menit să atenueze îngrijorările parlamentului britanic. Ei au repetat, totuşi, că acordul de divorţ “nu poate fi renegociat”.

Citește și : Trump anunţă înfrângerea jihadiștilor în Siria

Noile garanţii solicitate de premierul britanic se referă la aşa-numita ”plasă de siguranţă”, soluţia imaginată pentru a împiedica revenirea unei frontiere fizice între Republica Irlanda – stat membru al UE – şi provincia britanică Irlanda de Nord, care ar pune în pericol acordurile de pace de pe insulă.

Tags: brexitbruxellesJunckerTheresa MayUEuniunea europeana
Categorii: Diaspora