Un Brexit fără acord este posibil dacă Marea Britanie nu va încerca să facă un compromis (ministru francez)

Publicat:

Producerea unui Brexit fără acord este foarte posibilă dacă Marea Britanie nu va încerca să facă un compromis, a declarat vineri Amelie de Montchalin, ministrul francez pentru Afaceri Europene, relatează site-ul agenției Reuters, potrivit mediafax.

“În momentul de față, dacă discuțiile nu vor continua așa cum sperăm noi, dacă nu există nicio dorință, în special din partea Marii Britanii, pentru un compromis, atunci ieșirea fără acord este posibilă”, a declarat Montchalin.


Citește și : Primele pierderi ale armatei turce în nord-estul Siriei: un militar a fost ucis și alți trei răniți

Oficialul francez a mai afirmat că un acord încă este posibil dacă discuțiile între negociatorul UE pentru Brexit, Miche Barnier și omologul său britanic Stephen Barclay, care vor avea loc vineri, vor continua să exploreze posibilități.

“Lucrăm să ajungem la o înțelegere, nu orice înțelegere, sub orice condiții. Nu vom renunța la principiile din ultimii doi ani și jumătate”, a adăugat aceasta.

Citește și : Explozie la bordul unui petrolier iranian aflat în apropierea unui port saudit

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.