X

Un camion PLIN cu migranţi s-a răsturnat în Mexic (VIDEO)! Cel puţin 54 de oameni au murit!

Cel puţin 54 de imigranţi ilegali, originari în cea mai mare parte din Guatemala, au murit joi într-un accident de camion în sudul Mexicului, transmit AFP, Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

Vehiculul s-a răsturnat pe o curbă strânsă în apropiere de oraşul Tuxtla Gutierrez din statul Chiapas, oamenii din remorcă fiind expulzaţi în urma impactului.

Citeşte şi: Cum colonizează China Commonwealth-ul – Black News

Patruzeci şi nouă de persoane au murit pe loc şi alte cinci în timp ce li se acorda primul ajutor, a precizat guvernatorul din Chiapas, Rutilio Escandon.

Unul dintre supravieţuitori, un guatemalez, a relatat în imagini difuzate în social media că vehiculul s-a dezechilibrat pentru că era supraîncărcat.

Potrivit autorităţilor, în interior se aflau peste 100 de oameni. Câteva zeci de răniţi au fost transportaţi la spitale din regiune. Martori au indicat că şoferul camionului şi o altă persoană care îl însoţea, deşi răniţi şi ei, au fugit de la locul accidentului.

Migranţii care încearcă să scape de sărăcia şi violenţa din America centrală şi să ajungă în SUA traversează de regulă Mexicul, uneori înghesuiţi în camioane mari în transporturi organizate de traficanţi în condiţii extrem de periculoase.

Mexicul s-a confruntat în acest an cu un număr record de sosiri de migranţi din diferite ţări latino-americane, din Guatemala în Honduras şi Salvador, dar şi din Haiti. Din ianuarie până în octombrie, autorităţile mexicane au înregistrat 108.195 cereri de azil.

În ce le priveşte, Statele Unite, destinaţia finală urmărită de majoritatea migranţilor, au dat dovadă de fermitate, secretarul de stat american Antony Blinken avertizând în timpul unei deplasări în Mexic în octombrie că aceştia se angajează într-o călătorie “profund periculoasă şi care nu va avea niciun fel de succes”.

Citeşte şi: Volodimir Zelenski îi mulţumeşte lui Biden pentru ‘sprijinul ferm’ acordat Ucrainei – Black News

Accidentul de joi s-a produs chiar în ziua în care primii doi migranţi au fost retrimişi din SUA în Mexic în baza unui program lansat în epoca fostului preşedinte Donald Trump şi suspendat de administraţia lui Joe Biden, dar reactivat la decizia Curţii Supreme a Statelor Unite.

În baza acestui program, numit “Quedate en Mexico” (Rămâi în Mexic), migranţii trebuie să aştepte în Mexic răspunsul la cererea de azil în SUA. 

Tags: ChiapasGuatemalamexicmigrantiQuedate en MexicoTuxtla Gutierrez
Categorii: Știrile zilei