X

Un caricaturist iordanian riscă închisoarea pentru un desen ‘jignitor’ faţă de EAU

Un caricaturist iordanian a fost trimis joi în faţa Curţii pentru Siguranţa Statului şi riscă închisoarea pentru un desen “jignitor” ce evocă opoziţia Israelului faţă de vânzarea de avioane de luptă americane F-35 către Emiratele Arabe Unite, potrivit unei surse judiciare, informează AFP, potrivit agerpres.

“Procurorul general al Ammanului l-a trimis azi (joi) pe celebrul caricaturist Emad Hajjaj în faţa Curţii pentru Siguranţa Statului din cauza unui desen considerat jignitor pentru Emirate”, a precizat această sursă.

Citește și : Trump va accepta nominalizarea drept candidat al republicanilor pentru un nou mandat prezidenţial

Numărându-se printre cei mai cunoscuţi caricaturişti din Iordania, Hajjaj a fost arestat miercuri seara, la câteva ore după de a postat caricatura pe contul său de Facebook şi pe site-ul său oficial.

Caricaturistul, care riscă până la cinci ani de închisoare, va sta în detenţie timp de 14 zile în aşteptarea anchetei.

În vârstă de 52 de ani, caricaturistul este “acuzat că a comis acte şi a produs scrieri susceptibile să perturbe relaţiile cu o ţară prietenă”, precizează sursa.

Intitulat “Israelul îi cere Americii să nu vândă F-35 Emiratelor Arabe Unite”, desenul îl reprezintă pe prinţul moştenitor din Abu Dhabi, Mohamed bin Zayed, ţinând în mâini o porumbiţă pe care se poate vedea drapelul israelian şi care îl scuipă în faţă. Pe flegmă este scris F-35.

Citește și : Jens Stoltenberg îi cere Rusiei să nu se amestece în Belarus

După acordul de normalizare a relaţiilor dintre Israel şi Emirate, încheiat sub egida SUA şi anunţat pe 13 august, un subiect rămâne extrem de sensibil pentru statul israelian: posibila vânzare de avioane de luptă F-35 americane către EAU.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a dezminţit informaţiile conform cărora acordul prevedea vânzarea de avioane F-35 americane către Emirate, opunându-se unei asemenea tranzacţii ce ar putea priva Israelul de superioritatea sa tehnologică în regiune.

Tags: caricaturistEmiratele Arabe UniteF-35israel
Categorii: Sinteze